Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Irak că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în contextul alegerilor parlamentare de sâmbătă, frontierele aeriene şi terestre sunt închise. În Irak au loc primele alegeri parlamentare de la victoria împotriva organizaţiei Stat Islamic.
Potrivit MAE, sâmbătă, până la ora 24.00, frontierele aeriene şi terestre din Ira sunt închise în contextul alegerilor parlamentare.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Bagdad: +9647805681943 şi cel al Biroului Consular la Erbil: +9647508516575.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://bagdad.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Secţiile de vot din Irak au fost deschise sâmbătă, pentru ceea ce reprezintă primele alegeri parlamentare de la victoria împotriva organizaţiei Stat Islamic, dar puţini oameni se aşteaptă ca noii lideri să aducă stabilitate şi prosperitate economică, care au fost promise în ultimii ani.
Peste 7.000 de candidaţi din 18 provincii participă la alegerile de anului acesta pentru a ocupa unul dintre cele 329 de locuri din Parlament.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.