Federaţia Rusă a declarat ca persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
”Ministerul Afacerilor Externe informează că Federaţia Rusă a declarat ca persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o măsură la reciprocitate faţă de declararea ca persona non grata pe teritoriul României, anunţată de MAE român în august 2022, a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti”, a transmis, joi, MAE.
Ministerul a amintit că decizia autorităţilor române a avut în vedere incompatibilitatea activităţilor persoanei în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În 19 august, MAE anunţa că autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, care a fost informată cu privire la decizie din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu. Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.