MAE a trimis la Preşedinţie propunerea de rechemare a lui George Maior din postul de ambasador în SUA.
Anunţul a fost făcut la Antena 3 de către ministrul de Externe Teodor Meleşcanu.
Acesta a spus că membrii Comisiei de politică externă a Senatului au cerut MAE o analiză a activităţii ambasadorului George Maior.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În urma acestei solicitări am făcut analiza şi am trimis la Preşedinţie propunerea de rechemare a lui George Maior din postul de ambasador la Washington şi de numire a unui alt ambasador. Decizia s-a bazat pe analiza impactului asupra relaţiilor cu SUA, aşa cum rezultă din raportul privind folosirea SRI de către domnul Maior în scopuri personale", a declarat Meleşcanu.
Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a afirmat într-un raport că fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care condus-o şi a angajat SRI în acţiuni care au lezat interesele partidelor şi ale persoanelor fizice şi juridice, elementele respective fiind circumscrise unor acţiuni de poliţie politică, menită să afecteze procese democratice. Printre politicienii vizaţi se află Klaus Iohannis, Eduard Hellvig şi Victor Ponta.
Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI notează în documentul intitulat :"Raport privind folosirea Serviciului Român de informaţii de către domnul George Maior în scopuri personale", că George Maior a denaturat adevărul privind relaţia avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.
George Maior a contestat concluziile raportului Comisiei, printr-o scrisoare deschisă adresată membrilor acesteia, el cerând desecretizarea integrală a audierilor. "Pe această cale, doresc să îmi exprim consternarea faţă de faptul că sub egida unei importante comisii a Parlamentului României, o parte a membrilor acestei structuri parlamentare a asumat un text care conţine numeroase aserţiuni false, speculaţii goale de conţinut, afirmaţii trunchiate, precum şi calomnii grave care afectează serios credibilitatea şi probitatea morală a Comisiei şi aduc atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei mele", a susţinut fostul şef al SRI.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-aa delimitat de declaraţiile ambasadorului George Maior din scrisoarea deschisă adresată Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, în care acesta a contestat raportul întocmit în privinţa sa şi a cerut desecretizarea integrală a audierilor.
"Delimitarea instituţională faţă de declaraţiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaşte raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii a Parlamentului României şi se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei", arăta MAE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.