Phillipe Lamberts, liderul grupului Verzilor din Parlamentul European, a criticat dur Guvernul României, în cadrul dezbaterilor privind încheierea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, acuzând Executivul de la Bucureşti pentru reprimarea protestului din 10 august, din Piaţa Victoriei. El a susţinut, în acest context, că Guvernul român este "obsedat de ideea că justiţia trebuie să fie controlată". "Spectacolul pe care ni-l dă Guvernul dumneavoastră nu este la înălţimea Europei şi nici a României. România merită ceva mai bun", a mai spus Lamberts.
"Colegul care a vorbit înainte s-a referit la subiectul reputaţie. Când un stat e la cârma Uniunii Europene, este foarte important ca acest stat să încarneze, să reprezinte valorile Uniunii Europene. Guvernul dumneavoastră - şi aici spun Guvernul dumneavoastră, nu mă refer la România, România, la fel ca Ungaria, ca Polonia de care se vorbeşte foarte des, la fel ca toate statele membre are locul în Uniunea Europeană - însă Guvernul care este la puterea acestei ţări astăzi este un guvern care s-a remarcat reprimând în mod brutal o manifestaţie paşnică în urmă cu un an, pe vară, nu în timpul preşedinţiei, cu toate acestea, în ţara dumneavoastră, Guvernul dumneavoastră a procedat astfel. Este un guvern care pare să fie obsedat de ideea că justiţia trebuie să fie controlată pentru a evita ca politicieni să fie condmanaţi pentru corupţie şi să nu mai poată să fie eligibili", a spus Philippe Lamberts.
Acesta a spus că "se pare că toată energia politică" a partidului aflat la guvernare în România este "înghiţită" de subiectul justiţiei, iar rapoartele GRECO, ale Comisiei de la Veneţia şi de la Consiliul Europei nu sunt urmate de fapte concrete.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lamberts a vorbit şi despre numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al Parchetului European, context în care a spus că "se blochează" numirea acesteia şi că aşteaptă posibilitatea ca aceasta să poată fi audiată.
"Deci sincer, spectacolul pe care ni-l dă Guvernul dumneavoastră nu este la înălţimea Europei şi nici a României. România merită ceva mai bun", a mai spus Philippe Lamberts.
Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns lui Lamberts.
"(...) pentru noi toate dosarele au fost importante, iar legat de GRECO, analizăm fiecare punct de la GRECO, dar cred că trebuie să se uite şi la Belgia, ţara din care face parte, sunt 15 recomandări din care a implementat doar una, trebuie să lăsăm ca pe GRECO să nu intervenim noi, ci să intervină magistraţii dacă într-adevăr vrem o independenţă a justiţiei trebuie ca magistraţii să găsească consensul şi nu să-l implementăm noi", a spus Dăncilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.