Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, la reuniunea Consiliului European, importanţa de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, printr-un mesaj politic puternic de susţinere. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la sugestia României, cu susţinerea altor state membre, a fost introdus în textul Concluziilor Consiliului European un paragraf privind necesitatea de a sprijini în mod adecvat Republica Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat situaţia de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul politic şi asistenţa umanitară, economică şi financiară din partea Uniunii Europene, impactul conflictului asupra securităţii alimentare globale, aspecte referitoare la securitate şi apărare şi situaţia în domeniul energiei.

La reuniunea Consiliului European au participat, prin videoconferinţă, preşedintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, care le-a prezentat liderilor europeni evoluţiile în curs în materie de securitate, şi preşedintele Uniunii Africane, Macky Sall, care a participat la discuţiile privind securitatea alimentară, având în vedere vulnerabilitatea acută a ţărilor africane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Liderii europeni au reiterat condamnarea fermă a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi au solicitat încetarea imediată a atacurilor asupra civililor şi infrastructurii civile, precum şi retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor şi echipamentului militar al Rusiei de pe întreg teritoriul ucrainean, în graniţele sale recunoscute internaţional. Totodată, şefii de stat şi de guvern au solicitat Rusiei să permită acordarea de asistenţă umanitară şi revenirea în siguranţă în Ucraina a persoanelor mutate forţat în Rusia.

Liderii europeni au salutat eforturile în curs în ceea ce priveşte colectarea de probe şi investigarea crimelor de război şi a celorlalte infracţiuni extrem de grave, arătând că Rusia, Belarus şi toţi cei responsabili vor fi traşi la răspundere conform dreptului internaţional.

Conform sursei citate, la reuniune a fost agreat şi cel de-al şaselea pachet de sancţiuni la adresa Rusiei, vizând importul de ţiţei şi produse petroliere din Rusia, cu excepţia temporară a importurilor livrate prin conducte, asupra cărora Consiliul European va reveni cât mai curând posibil. Textul final a inclus şi o clauză de solidaritate între statele membre, care corespunde inclusiv solicitărilor formulate de România în cadrul discuţiilor.

"Pentru a acoperi nevoile urgente de lichidităţi ale Ucrainei, şefii de stat şi de guvern au manifestat disponibilitatea de acordare a unui nou pachet de asistenţă macrofinanciară excepţională Ucrainei pentru 2022, în valoare de până la 9 miliarde de euro. Consiliul European a invitat, de asemenea, Comisia Europeană să avanseze propuneri privind reconstrucţia Ucrainei, inclusiv prin crearea unei posibile platforme dedicate reconstrucţiei. Şefii de stat şi de guvern au luat notă de pregătirea avizelor Comisiei Europene privind cererea de aderare la UE a Ucrainei, precum şi cele ale Republicii Moldova şi Georgiei, urmând să revină asupra acestei chestiuni în cadrul reuniunii din iunie", a arătat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României a exprimat preocuparea faţă de evoluţiile din teren, atât în ceea ce priveşte securitatea, cât şi situaţia umanitară din estul şi sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creştere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistenţă, dar şi pe oferirea unui răspuns adecvat la implicaţiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securităţii energetice şi alimentare.

Conform sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că procesul de reconstrucţie a Ucrainei va presupune eforturi susţinute pe termen mediu şi lung, în care Uniunea Europeană va trebui să continue să aibă un rol important, în coordonare cu partenerii internaţionali.

Preşedintele României a prezentat măsurile adoptate de ţara noastră pentru sprijinirea Ucrainei, subliniind ajutorul umanitar şi facilitarea exporturilor de cereale prin portul Constanţa şi porturile de la Dunăre.

"Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, de asemenea, importanţa de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, printr-un mesaj politic puternic de susţinere. La sugestia României, cu susţinerea altor state membre, a fost introdus în textul Concluziilor Consiliului European un paragraf privind necesitatea de a sprijini în mod adecvat Republica Moldova, afectată de criza energetică, economică şi de presiunea fluxurilor de refugiaţi", a transmis Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, subiectul securităţii alimentare a fost abordat de liderii europeni atât în contextul conflictului din Ucraina, cât şi în dimensiunea sa globală. Astfel, Consiliul European a solicitat Rusiei să pună capăt atacurilor asupra infrastructurii de transport din Ucraina şi blocadei porturilor ucrainene de la Marea Neagră şi să permită exporturile de alimente, în special de la Odessa. Liderii europeni au evocat măsurile active ale Uniunii Europene pentru facilitarea exporturilor agricole ale Ucrainei şi pentru sprijinirea sectorului său agricol în perspectiva sezonului 2022. În acest sens, Consiliul European a invitat statele membre să accelereze lucrările privind „culoarele de solidaritate” prezentate de Comisia Europeană şi să faciliteze exporturile de alimente din Ucraina prin diferite rute terestre şi porturi europene.

Preşedintele României s-a referit la impactul direct al războiului asupra securităţii alimentare şi a lanţurilor de aprovizionare şi a subliniat necesitatea identificării unor soluţii urgente, având în vedere efectele resimţite la nivel global.

"Consiliul European a evidenţiat necesitatea unei Uniuni Europene mai capabile şi mai puternice în domeniul securităţii şi apărării, prin implementarea Busolei Strategice, consolidarea parteneriatelor şi prin multiplicarea investiţiilor în domeniile în care se înregistrează deficite. Liderii europeni au reafirmat importanţa relaţiei transatlantice şi a cooperării UE-NATO şi au invitat Consiliul să examineze măsuri privind: coordonarea achiziţiilor pentru refacerea de urgenţă a stocurilor, un instrument pe termen scurt de consolidare a capabilităţilor industriale europene de apărare prin achiziţii comune voluntare, dezvoltarea unei capabilităţi de programare strategică, achiziţii şi coordonare, în complementaritate cu NATO, inventarierea capabilităţilor de producţie, implementarea accelerată a proiectelor în domeniul infrastructurii de mobilitate militară, un rol consolidat al Băncii Europene de Investiţii, precum şi un posibil Program european comun de investiţii în domeniul apărării", a adăugat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa intensificării eforturilor pentru a depăşi decalajele de investiţii în materie de apărare, prin stimularea investiţiilor şi achiziţionarea de capabilităţi de apărare, în deplină complementaritate şi coordonare cu NATO.

În ceea ce priveşte situaţia în domeniul energiei, liderii europeni au trecut în revistă progresele realizate în vederea eliminării dependenţelor de importurile de gaz, petrol şi cărbune din Rusia.

Pe baza Planului RePowerEU publicat recent de Comisia Europeană, şefii de stat şi de guvern au agreat necesitatea, pe termen scurt, a continuării diversificării surselor şi rutelor, precum şi a securizării aprovizionării cu energie la preţuri accesibile, prin încurajarea utilizării platformei europene pentru achiziţionarea energiei, explorarea împreună cu partenerii internaţionali a modalităţilor de limitare a creşterii preţurilor la energie, inclusiv fezabilitatea introducerii unor plafonări temporare a preţurilor la import, atunci când este cazul. A fost evidenţiată importanţa surselor indigene de energie în cadrul acestor eforturi. Totodată, liderii europeni au mai agreat accelerarea investiţiilor în energii regenerabile, ameliorarea eficienţei energetice, precum şi finalizarea şi îmbunătăţirea interconectărilor reţelelor europene de gaz şi electricitate prin investiţii în infrastructura proiectelor noi şi a celor existente.

Statele membre urmează să examineze propunerile Comisiei Europene referitoare la atingerea obiectivelor stabilite în RePowerEU.

"În spiritul solidarităţii europene, liderii europeni au discutat şi necesitatea pregătirii pentru o eventuală perturbare masivă în aprovizionarea cu energie şi a completării stocurilor înainte de sezonul de iarnă. Comisia Europeană a fost invitată să continue lucrările în vederea optimizării funcţionării pieţei europene de electricitate, inclusiv cu privire la efectele preţurilor gazului asupra acesteia. În intervenţia sa, peşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat necesitatea de a găsi soluţii pentru a atinge obiectivul politic al Uniunii Europene de a elimina cât mai curând posibil dependenţa energetică faţă de Rusia", a mai arătat Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte Planul RePowerEU, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa punerii rapide în practică a propunerilor Comisiei Europene, cu sprijin financiar adecvat în funcţie de nevoile fiecărui stat membru. Preşedintele României a arătat că măsurile la nivelul Uniunii trebuie să conducă în acelaşi timp la independenţa energetică şi la accesibilitatea preţurilor pentru consumatori.

Cu privire la formarea preţurilor la energie electrică, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea de a găsi soluţii potrivite, la nivelul Uniunii, pentru decuplarea de preţurile gazului, subliniind, din nou, că un factor determinant pentru creşterea importantă de preţuri a fost războiul provocat de Rusia în Ucraina.

Preşedintele României a salutat faptul că Planul RePowerEU recunoaşte circumstanţele regionale şi naţionale care determină utilizarea unui set specific de surse energetice şi tehnologii, cum ar fi energia nucleară şi gazele naturale din producţie internă.

De asemenea, Iohannis a susţinut că, pentru o tranziţie verde eficientă, investiţiile publice şi private în domeniul energiei regenerabile sunt esenţiale şi trebuie stimulate, o tranziţie verde bine gestionată fiind un motor de creştere şi competitivitate.

Totodată, preşedintele României a reiterat rolul crescut al interconectărilor pentru asigurarea diversificării şi securităţii aprovizionării nu numai pentru gaz, dar şi pentru electricitate şi hidrogen, ca parte a pieţei interne de energie a UE, solicitând implicarea activă a Comisiei Europene şi coordonarea strânsă a eforturilor statelor membre în implementarea acestora.

Klaus Iohannis a participat, în perioada 30-31 mai, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care s-a desfăşurat la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.