Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat marţi că speră ca până la sfârşitul anului SUA şi România să ajungă la înţelegere privind achiziţionarea de rachete Patriot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sperăm că până la sfârşitul anului 2017 să ajungem la o înţelegere în privinţa achiziţiei de rachete Patriot de către România. Este o veste bună”, a declarat marţi Hans Klemm, în cadrul unui eveniment la Biblioteca Naţională.

România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot, a anunţat luna trecută şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, care a subliniat că ”sistemul Patriot se încadrează în sistemul integrat multi-level de apărare antiaerieană a spaţiului aerian al României”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Patriot este un sistem de apărare avansat, de tip sol-aer, care poate fi folosit în cazul unui atac cu avioane ori cu rachete balistice şi de croazieră.

Ministrul Apărării Gabriel Leş a declarat, la TVR, că Patriot este una dintre soluţiile pe care autorităţile române la au în vedere, neexistând o decizie finală în acest sens.

"Patriot este una dintre posibilele soluţii pe care le avem în vedere. Este un sistem foarte bun, un sistem încercat în luptă. Şi un sistem care, din estimările noastre actuale, are un preţ echilibrat. Aş vrea să specific de la bun început. Am discutat până acum şi vom discuta de apărare antiaeriană cu nişte cerinţe operaţionale care să răspundă cerinţelor categoriilor de forţă. Nu avem încă, în acest moment, o decizie luată în acest sens. Toţi spcialiştii şi tehnicienii din cadrul MApN vor fi cei care vor spune că acest sistem sau alt sistem răspunde cerinţelor operaţionale stabilite de către categoriile de forţă. La momentul în care vom avea o soluţie, vă promit că o să venim şi o să o anunţăm public", a afirmat Leş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.