Eurodeputaţii şi Consiliul au ajuns luni seară la un acord privind Programul european de sănătate 2021 - 2027, în valoare de 5,1 miliarde de euro, ce are drept obiectiv remedierea deficienţelor expuse de Covid-19 şi sporirea calităţii şi capacităţii sistemelor sanitare din Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Negociatorii Parlamentului au căzut de acord asupra unei înţelegeri cu statele membre asupra „EU4Health Programme”, ca parte a recent aprobatului buget multianual.

Noul program va sprijini acţiunile în zonele în care contribuţiile UE vor fi valorificate în mod evident, măsurile de prevenire a bolilor şi pregătirea sistemelor sanitare europene pentru a face faţă viitoarelor ameninţări la adresa sănătăţii. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Unul dintre principalele obiective ale programului este reprezentat de sprijinirea statelor membre în dezvoltarea standardelor medicale de calitate la nivel naţional.

Va fi creată European Health Emergency Preparedness and Response Authority pentru a sprijini un mai bun răspuns la nivelul Uniunii privind ameninţările transfrontaliere la adresa sănătăţii. 

Având în vedere că este vitală existenţa unui public bine informat pentru prevenirea şi răspunsul la boli, programul sprijină şi activităţile de comunicare pentru promovarea prevenirii bolilor, a vaccinării şi a unui stil de viaţă sănătos şi pentru a combate dezinformarea.

Criza Covid-19 a subliniat multe puncte slabe în sistemele sanitare naţionale. Programul va susţine acţiunile care stimulează producţia de medicamente, achiziţionarea şi gestionarea unor produse relevante în UE, pentru a le face disponibile şi mai accesibile.

Din bugetul total o cincime va fi rezervată promovării şi prevenţiei bolilor, prin abordarea unor subiecte precum consumul dăunător de alcool şi tutun.

După acordul provizoriu de luni seară, raportorul Cristian - Silviu Buşoi (PPE) a spus: „Este nevoie să încurajăm inovaţia şi să investim mai mult în sănătate, în general. Este crucial să creştem finanţarea pentru EU4Health Programme de la 1,7 miliarde de euro la 5,1 miliarde de euro pentru a putea gestiona viitoare pandemii şi ameninţări sanitare şi pentru a face sistemele noastre sanitare mai rezistente”.

Acordul provizoriu are nevoie de aprobarea Parlamentului în întregime şi a Consiliului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.