Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită miercuri de către preşedintele muntenegrean Milo Đukanović, iar în cadrul întâlnirii a fost reconfirmat nivelul relaţiilor bilaterale dintre cele două state şi aspectele de interes comun ale agendei bilaterale, europene şi internaţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Premierul român a transmis felicitări pentru progresele remarcabile realizate de Muntenegru pe calea sa europeană şi euroatlantică, în special prin îndeplinirea obiectivului de aderare la NATO, proiect pe care România l-a susţinut puternic în toată această perioadă. Şeful Executivului a subliniat că, şi pentru România, apartenenţa la Alianţă a deschis calea către un proces consistent de reformă, oferind garanţiile de stabilitate şi securitate care s-au dovedit ulterior extrem de benefice, inclusiv pentru succesul negocierilor de aderare la UE. Ambii oficiali au subliniat semnificaţia deosebită, inclusiv în plan regional, a alăturării Podgoriţei la Alianţa Nord-Atlantică, atât sub aspectele valorilor democratice ale NATO şi stabilităţii, cât şi din perspectiva consolidării rezilienţei regionale într-o perioadă marcată de incertitudini şi dificultăţi”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul dialogului cu preşedintele Milo Đukanović, Dăncilă şi-a exprimat convingerea că Muntenegru va continua, în următorii cinci ani, să se apropie decisiv de obiectivul cheie al aderării la Uniunea Europeană. Totodată, a subliniat aprecierea pentru progresele substanţiale obţinute de această ţară în parcursul său european şi a exprimat încrederea că, pe perioada mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE, Muntenegru va realiza paşi decisivi în relaţia cu UE. La rândul său, preşedintele Milo Đukanović a prezentat stadiul negocierilor de aderare ale ţării sale la UE, exprimându-şi speranţa că, până la încheierea Preşedinţiei rotative a României la Consiliul UE, se vor face progrese semnificative în capitolele de negociere deschise în prezent.

De asemenea, Viorica Dăncilă a subliniat că Balcanii de Vest reprezintă o prioritate a mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizând  că partea română va continua să susţină activ parcursul european al statului Muntenegru, inclusiv prin transfer de expertiză şi alte mecanisme adecvate. Demnitarul român s-a referit şi la importanţa continuă acordată politicii de extindere pe baza meritelor proprii şi menţinerii respectului pentru valorii europene de către statele candidate şi a reconfirmat continuarea abordării ţării noastre pentru politica de extindere.

Ambii demnitari au reconfirmat voinţa de a acţiona pentru consolidarea relaţiilor comerciale şi economice, prin proiecte concrete, astfel încât acestea să se încadreze nivelului relaţiilor politice foarte bune şi contactelor inter-umane excelente dintre cele două state. Cu precădere, preşedintele muntenegrean a insistat asupra domeniilor culturii şi economiei, ca fiind prioritare pentru fundamentarea relaţiilor bilaterale.

Ei  au convenit intensificarea cooperării sectoriale în domeniile energiei, cu accent pe interconectivitate, precum şi în domeniile turism, educaţie, cultură. Pentru  creşterea numărului de turişti dintre cele două state, a fost subliniată necesitatea înfiinţării unei curse aeriene directe între România şi Muntenegru.

Preşedintele Đukanović a amintit de buna cooperare în domeniul sănătăţii, afirmând că, în prezent, o serie de pacienţi din Muntenegru sunt trataţi în spitalele româneşti. În acest context, prim-ministrul român a mulţumit autorităţilor de la Podgoriţa, domnului Đukanović în special, aflat atunci în fruntea guvernului, pentru sprijinul acordat autorităţilor române în cazul accidentului de autocar din 2013.

Premierul Viorica Dăncilă se află, în perioada 25-27 iulie, într-o vizită oficială în Muntenegru şi Republica Macedonia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.