Rusia nu intervine niciodată în procesele electorale din alte ţări, nu orchestrează „revoluţii colorate” în acestea, anunţă Ambasada Rusiei la Bucureşti, după ce Washingtonul a avertizat miercuri România asupra "consecinţelor negative grave" ale distanţării ţării de Occident, într-un moment în care candidatul naţionalist Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale. De asemenea, Ambasada Rusiei acuză că ”Departamentul de Stat al SUA nu s-a putut abţine să nu intervină direct în alegerile prezidenţiale din România”.
Washingtonul a avertizat miercuri România asupra "consecinţelor negative grave" ale distanţării ţării de Occident, într-un moment în care candidatul naţionalist Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale.
"Progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, referindu-se la acuzaţiile de ingerinţă rusă formulate de autorităţile de la Bucureşti. "Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securităţii, în timp ce o decizie de restricţionare a investiţiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România".
"Suntem îngrijoraţi de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România", se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.