Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri, în contextul protestelor anunţate de angajaţii penitenciarelor, că va avea o întâlnire cu aceştia săptămâna viitoare, că are soluţii concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor angajaţilor din penitenciare şi că o variantă pe care o are în vedere este inclusiv achiziţionarea de brăţări electronice de supraveghere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„De când sunt ministru am avut mai multe întâlniri cu conducerea penitenciarelor. Pentru marţi le-am trimis o invitaţie la dialog, la dezbateri, pentru că avem în vedere un pachet mai mare de măsuri care trebuiesc luate. Prioritare sunt modificările legilor justiţiei, am finalizat proiectul de lege privind legile justiţiei. Avem în vedere două categorii de măsuri. Măsuri privind situaţia concretă din penitenciare, avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existente, pentru extinderea sau construcţia unor pavilioane noi în cadrul penitenciarelor existente. Avem în vedere preluarea unor foste unităţi militare care nu mai sunt folosite....Mai există măsura supravegherii electronice, aşa numita brăţară electronică şi avem în vedere alte măsuri la nivel normativ. Voi discuta cu dânşii, vom avea în vedere măsurile concrete de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciar”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris marţi, pe Facebook, referitor la hotărârea pilot a CEDO cu privire la condiţiile din penitenciare, că proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei va fi prezentat public pe data de 23 august, fiind propuse modificări de fond, şi nu de formă. El a mai spus că intenţionează să facă posibile modificări la proiectul de lege privind graţierea unor pedepse.

„CEDO - Hotărârea pilot referitoare la condiţiile din penitenciare. Foaia de parcurs, va fi discutată cu liderii sindicatelor din ANP, la sediul Ministerului Justiţiei, pe data de 8 august 2017, începând cu orele 10.00. Avem în vedere următoarele: stadiul construcţiei a două noi penitenciare; modernizarea / extinderea penitenciarelor existente; posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare”, a precizat Tudorel Toader.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) a anunţat programul acţiunilor de protest ale angajaţilor din sistemul administraţiei penitenciare, astfel că în perioada următoare vor avea loc mitinguri la ministerul Muncii şi la ministerul Justiţiei, precum şi la sediul Adiministraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi vor fi pichetate săptămânal zece unităţi din sistemul penitenciar. Sindicaliştii solicită majorarea salariilor cu 15 la sută, reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi, precum şi diminuarea orelor suplimentare şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Angajaţii din sistemul penitenciar au anunţat deja de marţi blocarea activităţii din penitenciare prin refuzul orelor suplimentare, urmând să organizeze mitinguri la ministerul Muncii, la ministerul Justiţiei şi la sediul ANP şi să picheteze săptămânal zece unităţi din sistemul penitenciar.
Ei solicită majorarea salariilor cu 15 la sută, renunţarea la modificarea legii privind pensiile militare de stat, dar şi deblocarea şi finanţarea posturilor vacante, astfel încât la finalul anului să existe minimum 14.000 de posturi ocupate.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.