Tribunalul Bucureşti a decis revocarea controlului judiciar în cazul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătăţii trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată. Decizia instanţei nu este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul Bucureşti a hotărât să revoce măsura preventivă a controlului judiciar în privinţa Sorinei Pintea. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. 

La sfârşitul lunii aprilie, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al SJU Baia Mare, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect „proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente din Spitalul Judetean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Anterior sesizării instanţei de judecată, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reţinută infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Pintea a fost arestată pentru 30 de zile în 29 februarie. În timpul arestului, ea a acuzat grave probleme de sănătate, iar în 6 martie instanţa a decis ca ea să fie plasată sub control judiciar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.