Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat de acord cu afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la introducerea principiului integrităţii în Constituţie, astfel încât persoanele cu probleme penale să nu mai poată ocupa funcţii publice înalte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Da, Constituţia trebuie modificată. Am fost judecător 10 ani, au fost numeroase decizii interpretative ale Curţii Constituţionale, decizii care au clarificat anumite prevederi. Din moment ce decizia Curţii interpretativă a clarificat parţial anumite prevederi, înseamnă că la o revizuire, acele decizii vor fi luate în considerare”, a declarat Tudorel Toader la plecarea din sediul CSM, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

În cadrul şedinţei de prezentare a raportului pe 2017 şi alegerea unei noi conduceri a CSM, preşedintele Iohannis a spus că este obligatoriu ca principiul integrităţii să fie introdus în Constituţie pentru ca persoanele cu probleme penale să nu mai poată ocupa funcţii înalte în stat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Sistemul electoral a fost aşa construit, că accesul acestor persoane a fost posibil. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca să discutăm Constituţia, este obligatoriu să introducem principiul integrităţii chiar în Constituţie”, a afirmat preşedintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.