Fostul ministru USR al Justiţiei Stelian Ion afirmă, marţi, că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la faptul că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, este o veste bună. El susţine că ”decizia CJUE este o palmă dată acelor judecători CCR care cred că pot da decizii contrare dreptului UE sau îşi pot încălca prerogativele servind interesele, uneori penale, ale politicienilor care i-au numit în funcţie”. Stelian Ion cere demisia judecătorilor constituţionali care au pronunţat decizii care încalcă dreptul UE.
”Decizia de astăzi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este o veste foarte bună pentru justiţia din România. Această nouă decizie spune negru pe alb că judecătorii naţionali pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului Uniunii Europene, fără a se supune riscului de a fi cercetaţi disciplinar pentru acest lucru, ceea ce consolidează independenţei judecătorilor. Decizia CJUE consfinţeşte o regulă europeană care începuse să fie încălcată deja în Polonia, Ungaria şi România: supremaţia dreptului Uniunii. Decizia reconfirmă că MCV este obligatoriu în toate elementele sale”, a scris, marţi, pe Facebook, Stelian Ion.
Fostul ministru afirmă că judecătorii români care au ajuns să fie cercetaţi disciplinar de Inspecţia judiciară pentru că nu au aplicat decizii ale CCR care contravin dreptului UE au acum argumente juridice suplimentare că au avut dreptate şi că cercetarea disciplinară este o formă de presiune pentru a ţine sub control magistraţii din România.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Decizia CJUE este o palmă dată şi acelor judecători din cadrul CCR care cred că apartenenţa la UE vine fără nicio obligaţie şi că pot da decizii contrare dreptului UE sau îşi pot încalca prerogativele servind interesele, uneori penale, ale politicienilor care i-au numit în funcţie. Decizia mai arată că magistraţii care au sesizat CJUE nu pot fi sancţionaţi pentru acest motiv. Precizarea este importantă, având în vedere derapajele tot mai dese ale Inspecţiei Judiciare conduse de Lucian Netejoru, preferatul guvernului PSD, şi ale Secţiei pentru judecători a CSM conduse de Bogdan Mateescu, discipolul judecătoarei Lia Savonea”, a mai scris Stelian Ion.
Potrivit acestuia, ceea ce mai rezultă din această decizie este că garanţiile care ar trebui acordate magistraţilor nu sunt legate de desfiinţarea SIIJ, ci de cercetarea disciplinară pentru ignorarea unor decizii aberante ale CCR sau ca represiune pentru sesizarea CJUE.
”Cu privire la SIIJ, Guvernul PSD-PNL-UDMR nu se mai poate ascunde în spatele CCR pentru a nu respecta hotărârea CJUE din 18 mai. Chiar dacă vedem că s-au resuscitat în ultima vreme noi atacuri la DNA, şi indirect în favoarea SIIJ, iar forţe retrograde pun umărul vârtos la planul de reinventare a SIIJ, această instituţie odioasă trebuie desfiinţată aşa cum am propus, fără garanţii suplimentare pentru urmărirea penală, dar cu refacerea competenţelor parchetelor specializate. În afara acestui instrument foarte util aflat acum la îndemâna judecătorilor români, revine şi legiuitorului sarcina de a corecta excesele legislative care ştirbesc independenţa judecătorilor. Ca atare, vom depune un proiect legislativ de abrogare a art. 99 lit. ş din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, în baza căruia judecătorii au fost sancţionaţi pentru încălcarea unor decizii CCR care sunt contrare dreptului Uniunii Europene”, a mai transmis Stelian Ion.
Potrivit acestuia, ”dovezile clare cu privire la gravele derapaje ale CCR, tot mai dese în ultima perioadă, confirmate de jurisprudenţa CJUE, arată că instanţa noastră de contencios constituţional este compromisă şi se impune o reformă a acesteia din temelii”.
”De asemenea, judecătorii CCR care au pronunţat deciziile care încalcă dreptul UE ar trebui să demisioneze urgent”, a mai afirmat Stelian Ion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.