Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a precizat marţi că nu s-a opus niciodată înfiinţării secţiei speciale care să ancheteze magistraţi, aceasta apreciind că procurorii care vor lucra în cadrul acestei structuri trebuie să fie independenţi, bine pregătiţi profesional şi puternici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 „Noi ne-am sus punctele de vedere la momentul la care proiectul era în discuţie publică, iar pe mine personal, nu cred că m-aţi auzit vreodată opunându-mă creării unei asemenea secţii. Singura problemă pe care mi-o puneam eu era de organizare, dar probabil că lucrurile se vor organiza. S-a aprobat deja în cadrul CSM un regulament de organizare şi funcţionare a acestei secţii” a afirmat Cristina Tarcea marţi. 

Întrebată ce calităţi ar trebui să aibă procurorii care vor activa în această secţie, Cristina Tarcea a răspuns că aceştia trebuie să fie „independenţi, bine pregătiţi profesional şi puternici”.

Ea a adăugat că şi în magistratură, ca de altfel în toate profesiile, sunt oameni foarte bine pregătiţi profesional şi oameni mai puţin pregătiţi profesional.

„În ceea ce priveşte independenţa, eu cred că una dintre premisele de la care pleacă reglementările constituţionale este şi independenţa. Am declarat-o public cu diferite ocazii că una dintre calităţile magistraţilor este independenţa” a mai spus Tarcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.