Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, şi al altor trei persoane, între care un funcţionar public. Dumitrescu este suspectat de 50 de fapte de dare de mită, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. El i-ar fi dat unui funcţionar sume de bani, în mai multe tranşe, pentru acte de urbanism în legătură cu un teren deţinut de o firmă la care Dumitrescu avea rol decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii: Iulian Dumitrescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, pentru dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale), o persoană fizică, funcţionar public, pentru luare de mită în formă continuată (50 acte materiale), o persoană fizică, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, şi o persoană fizică, pentru complicitate la luare de mită.

”În perioada 22.10.2021 - 08.11.2022 suspectul Dumitrescu Iulian, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat persoanei fizice de la punctul 2, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe). Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către persoana fizică de la punctul 2 a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Dumitrescu Iulian”, arată DNA, într-un comunicat de presă.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

Procurorii DNA afirmă că Dumitrescu ar fi fost ajutat la săvârşirea faptei de persoana fizică de la punctul 3 care ar fi dat sume de bani persoanei fizice de la punctul 2 în 19 zile diferite, iar în perioada 22.10.2021 – 08.11.2022 l-ar fi informat permanent pe Dumitrescu Iulian cu privire la sumele de bani date, respectiv care urmau să fie date şi ar fi ţinut evidenţa tuturor sumelor de bani date în perioada respectivă.

Totodată, în perioada 16.07.2021-06.09.2021, Dumitrescu ar fi primit, prin intermediul persoanei fizice de la punctul 3, suma totală de 130.000 lei, în 3 tranşe (50.000 lei în data de 16.07.2021, 40.000 lei în data de 23.08.2021, 40.000 de lei în data de 06.09.2021) de la o persoană (martor în cauză), lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti cu care firma coordonată de martor încheiase acorduri cadru pentru lucrări reparaţii străzi şi promiţând că-i va determina pe aceştia să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu reprezentate de efectuarea plăţilor aferente facturilor emise de către societatea martorului către Administraţia Străzilor Bucureşti.

”În perioada 14.07.2022 - 11.08.2022, suspectul Dumitrescu Iulian ar fi primit în mod necuvenit, prin intermediul persoanei fizice de la punctul 4, în mai multe rânduri, suma totală de 456.930 lei şi 44.800 euro, de la mai multe societăţi comerciale care aveau încheiate contracte cu Consiliul Judeţean Prahova privind întreţinerea şi reparaţia drumurilor judeţene”, mai arată DNA.

Conform sursei citate, în perioada 04.08.2021 - 06.12.2022 Dumitrescu ar fi efectuat 6 operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de preşedinte Consiliu Judeţean, respectiv: vânzarea a 7 hectare de teren cu suma de 1.120.000 euro; vânzarea mai multor autotractoare, semiremorci şi camioane; încasarea sumei de 150.000 de euro ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii de consiliere în afaceri etc.

În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare ale lui Dumitrescu, asupra a două imobile aparţinând persoanei fizice de la punctul 3 şi asupra conturilor bancare ale persoanei fizice de la punctul 4. 

În cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Dumitrescu Iulian şi persoanele fizice de la punctele 3 şi 4.

Faţă de persoanele de la punctele 3 şi 4 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând din 30 iulie.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA au făcut, marţi dimineaţă, 18 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Prahova şi Ilfov, în dosarul care îl vizează pe Iulian Dumitrescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, preşedinte al filialei judeţene PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL. Conform DNA, sunt vizate infracţiuni de corupţie comise de către funcţionari publici şi complici ai acestora, în perioada 2021 - 2022. Preşedintele PNL Prahova, fost prim-vicepreşedinte al PNL, Iulian Dumitrescu, urmărit penal într-un dosar de corupţie, din data de 1 februarie, a ajuns, marţi, la sediul DNA, însoţit de avocat. Întrebat dacă a cerut unui edil din judeţul Călăraşi să îi favorizeze tranzacţii imobiliare, Dumitrescu a răspuns, ironic: „Ce să cumpăr, apartamente la Lehliu, sau ce?”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...