Procurorii DIICOT au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a inculpaţilor din dosarul drogurilor vândute în liceele din Bucureşti, că gruparea a acţionat coordonat pe toată durata anului 2022, având preocuparea permanentă de a nu fi depistate activităţile ilicite. Sub stricta coordonare a liderului, membrii grupării aveau roluri bine determinate. Unii dintre ei, sub efectul drogurilor, au săvârşit şi alte infracţiuni, respectiv distrugerea de maşini, fiind cercetaţi în alte dosare penale. De asemenea, procurorii au arătat că membrii grupării au avut deseori conflicte cu alte grupări care acţionează în Capitală pentru vânzarea de droguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

DIICOT a arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a inculpaţilor din dosarul drogurilor vândute în liceele din Bucureşti, că dosarul a fost înregistrat la Structura Centrală - Secţia de combatere a traficului de droguri.

Procurorii au precizat că unii dintre inculpaţi sunt elevi, cunoscuţi ca importanţi distribuitori de droguri, atât în rândul elevilor liceului pe care îl frecventează, cât şi în zonele Herăstrău, Aviaţiei, Băneasa şi altele din Sectorul 1.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Din grupare făcea parte şi un alt inclupat, despre care procurorii spun că era ”cunoscut în mediile infracţionale ca un important traficant de cannabis de pe raza Sectorului 1 al Capitalei, persoană care îşi desfăşoară activităţile infracţionale în zona cartierelor Dămăroaia, Băneasa, Aviaţiei, Herăstrău şi Pajura, din mun. Bucureşti”.

Alţii aveau rolul de a transporta drogurile, mulţi dintre ei împlicându-şi şi concubinele în activităţile ilicite.

”Grupul infracţional organizat a acţionat coordonat de la începutul anului 2022”, au arătat procurorii, precizând că liderul avea ”un ascendent considerabil (…) numitul coordona vânzările de droguri către diferiţi clienţi, controla activităţile celorlalţi membri ai grupului şi asigura aprovizionarea din diferite surse”.

”Activităţile infracţionale de trafic de droguri de risc şi mare risc au continuat pe toată durata anului trecut până în prezent, iar pe parcurs, grupul infracţional organizat a cooptat o serie de alte persoane (…) Din probele administrate a rezultat permanenta preocupare a membrilor grupului pentru a-si asigura protecţia faţă de posibila depistare a activităţilor ilicite de către poliţie, precum şi dorinţa de a-şi asigura continuitatea lanţului de aprovizionare cu droguri în scopul vânzării. Periodic, au fost angrenaţi în diferite conflicte cu alte persoane cu preocupări similare, ce reprezentau concurenţa (…) Între membrii grupului infracţional organizat a existat o comunicare şi o coordonare reciprocă permanentă. De menţionat este că, deşi de regulă tranzacţiile cu droguri au fost perfectate doar de unii membri ai grupului, de cele mai multe ori, ceilalţi erau de faţă şi asistau, acesta fiind în fapt modul lor de operare”, a mai arătat DIICOT.

Potrivit procurorilor, s”e remarcă faptul că, desi aflaţi la vârste tinere, sus numiţii au ales să îşi câştige existenţa comiţând infracţiuni grave şi să lărgească cercul infracţional antrenând în săvârşirea acestora alte persoane aflate în anturajul lor”.

”Pe fondul consumului de droguri, unele dintre aceste persoane manifestă un comportament ilicit şi prezintă pericol pentru ordinea publică. Astfel (…) Politia a fost sesizată prin apel de urgenţă la nr. unic 112, cu privire la faptul că în zona străzii ............ sector 1, Bucureşti, două persoane de sex masculin provoacă distrugeri unor autoturisme parcate în zonă. În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au observat persoanele în cauză care, la vederea lor, au încercat să fugă, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea, imobilizarea şi încătuşarea acestora, întrucât manifestau un comportament violent, atât fizic, cât şi verbal. Cele două persoane au fost ulterior identificate ca fiind numiţii I 9, .........., cunoscut după apelativul de „X”, respectiv I 10 ..........., cunoscut după apelativul de „.........”, constatându-se totodată că aceştia provocaseră distrugeri plafoanelor şi capotelor a 7 autoturisme parcate în zonă, manifestând în mod vădit cu ocazia constatării faptelor un comportament specific persoanelor aflate sub influenţa drogurilor ori substanţelor stupefiante”, aun main arătat procurorii, precizând că persoanele sunt cercetate în alt dosar penal.

Procurorii au considerat că privarea de libertate a inculpaţilor este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

”În cauză subzistă un pericol social deosebit de ridicat generat de faptele presupus a fi săvârşite de către aceşti inculpaţi, care, având un caracter de repetabilitate, demonstrează perseverenţa acestuia în comportamentul infracţional şi periculozitatea lor. De menţionat este că inculpaţii, deşi provin din familii de bună condiţie socială şi au posibilităţi materiale rezonabile, au ales să adopte un comportament de sfidare a normelor legale şi de convieţuire socială şi sa transforme consumul şi traficul de droguri într-un mod de viaţă. De asemenea, analizând structura grupului infracţional organizat investigat în prezenta cauză, se constată  propagarea unei mentalităţi în virtutea căreia acceptarea socială,în anturaj,este condiţionată de  apetenţa şi disponibilitatea de a comite infracţiuni la regimul drogurilor şi de a intra într-o anumită stare de spirit pe fondul consumului de droguri. Acest fapt a fost posibil prin stabilirea unei ierarhii în cadrul grupului, în baza căreia inc. I 1, indicat de toţi ceilalţi ca lider, decidea cine face parte sau nu din grup şi care şi este rangul in ierarhie, precum şi cărora dintre membrii grupului li se permitea să vândă droguri şi la ce scară”, au mai arătat procurorii.

”Astfel, desfaşurându-şi activitatea în mod constant, inculpaţii au ajuns să capete notorietate în rândurile consumatorilor de droguri adolescenţi şi tineri, ceea ce le aducea, pe lângă o validare socială în mediul lor, şi posibilitatea unor venituri consistente (...) Se impune menţiunea că, fenomenul traficului de droguri de risc şi mare risc pe piaţa internă se menţine constant şi într-un trend crescător, inclusiv în rândurile populaţiei de vârstă şcolară şi a tinerilor, astfel cum rezultă şi din datele furnizate de către Agenţia Naţională Antidrog, potrivit Raportului anual cu privire la traficul şi consumul de droguri în anul 2021, în România. Aceasta arată faptul că reacţia de apărare a statului în sensul combaterii fenomenului trebuie adecvată, inclusiv prin adoptarea de măsuri ferme, în registrul cărora se înscriu şi cele privative de libertate”, zse mai arată în Referat.

Procurprii au precizat că pedeapsa prevazută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat,  trafic  de droguri de risc şi mare risc ste închisoarea mai mare de 5 ani.

Propunerea procurorilor de arestare preventivă a fost încuviinţată doar în cazul a doi dintre cei şapte inculpaţi pentru care a fost dispusă reţinerea. Unul a fost plasat în arest la domiciliu, iar patru sunt cercetaţi sub control judiciar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.