Avocatul bucureştean implicat în dosarul unui ofiţer de poliţie instrumentat de DNA şi acuzat că l-a instigat pe acesta să acceseze ilegal informaţii din baza de date a IGPR este cunoscutul „apărător al vedetelor” Cătălin Dancu. Acesta se declară nevinovat şi spune că şi-a desfăşurat activitatea în dosarul respectiv „sub mandat de avocat ales”.
„Activitatea mea în acest dosar am desfăşurat-o sub mandat de avocat ales, iar toate diligenţele efectuate în relaţia cu Poliţia Rutieră au fost sub autoritatea acestei împuterniciri avocat-client”, a precizat Cătălin Dancu, într-un comunicat de presă transmis News.ro
Cunoscutul avocat bucureştean susţine că nu a solicitat „niciodată” informaţii „secrete” şi nu a cerut „niciodată fără drept” această informaţie de care este acuzat de către DNA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Resping cu toată fermitatea acuzaţia DNA”
„Nu am urmărit niciodată, în cariera mea profesională, să îmi exercit atribuţiile în relaţia cu clienţii într-un mod ilegal”, afirmă Cătălin Dancu.
Avocatul respinge „cu toată fermitatea” acuzaţia adusă de DNA şi îşi asigură „toţi clienţii”, dar şi opinia publică de „totala” sa nevinovăţie în ceea ce priveşte acuzaţia respectivă.
„Îmi voi continua eforturile de a demonstra în faţa instanţei competente erorile pe care DNA le comite cu privire la persoana mea şi sunt convins că instanţa va analiza şi va confirma nevinovăţia mea în cauză", a mai susţinut avocatul Cătălin Dancu.
DNA a anunţat, luni, că un subcomisar de la Poliţia Autostrăzi din cadrul IGPR a fost trimis în judecată pentru că ar fi înfiinţat şi organizat un salon de înfrumuseţare de pe urma căruia a obţinut venituri de 260.000 de lei, lucru incompatibil cu funcţia sa. Potrivit DNA, în acelaşi dosar este implicat şi un avocat bucureştean, care l-ar fi instigat pe poliţist să-şi pună colegii să acceseze sistemul informatic al Poliţiei.
Procurorii Secţiei de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, din cadrul DNA, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a ofiţerului de poliţie George Cristian Mirică, subcomisar la Brigada Autostrăzi a IGPR, pentru infracţiuni privind operaţiuni financiare efectuate ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), participaţie improprie la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (în modalitatea instigării), informează DNA.
Ar fi cerut informatii secrete sau nepublice
Potrivit anchetatorilor anticorupţie, în aceeaşi cauză a fost trimis în judecată un avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării) şi participaţie improprie la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în modalitatea instigării.
Sursa citată mai menţionează că, în perioada în perioada iulie 2023 – iunie 2024, la solicitarea avocatului din Baroul Bucureşti, subcomisarul de la Poliţia Autostrăzi şi-ar fi determinat colegii, în afara atribuţiilor de serviciu, să acceseze bazele de date administrate de IGPR, pentru a obţine date despre alte persoane, nedestinate publicităţii.
Cine este Cătălin Dancu
Născut în Constanţa, Cătălin Dancu a absolvit Facultatea de Drept în anul 1994, în prezent fiind specializat în Drept penal, comercial, civil şi al familiei. Este, de asemenea, doctorand al Academiei Militare Alexandru Ioan Cuza, din Bucureşti, specializarea „Securitate naţională şi diplomaţie, în perioada 2012-2014.
Potrivit CV-ului său, Cătălin Dancu a fost avocat al Patriarhiei României, respectiv al Preafericitului Patriarh Teoctist, în perioada 2004 – 2007, avocat consultant al Ambasadei Israelului la Bucuresti, între 2005 şi 2008, consultant pe probleme de drept penal şi comercial al Ambasadei SUA la Bucuresti, între 2005 şi 2008 şi consultant al Comunităţilor evreieşti din SUA şi Israel pentru revendicarea proprietăţilor evreieşti din România si protejarea patrimoniului cultului mozaic, respectiv cimitire si sinagogi evreieşti în România.
De asemenea, Cătălin Dancu a fost, timp de doi ani, consulul general al României la New York, fiind retras din funcţie, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, de către premierul de la acea vreme Ludovic Orban.
Dancu i-a avut clienţi, printre alţii, pe omul de afaceri Elan Schwartzenberg, fostul şef al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, dar şi clubul Bamboo din Bucureşti, distrus de un incendiu la începutul lui 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.