Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a cerut, marţi, magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 schimbarea regimului de detenţie şi a invocat, prin avocat, faptul că suferă de obezitate şi de cancer la prostată şi că mai are câţiva ani de trăit.
Avocata Laura Vicol a cerut judecătorului să admită plângerea împotriva regimului de detenţie stabilit de penitenciar şi să îi schimbe lui Nicuşor Constantinescu regimul de detenţie din regim închis în semideschis, pe motiv că fostul preşedinte al CJ Constanţa este în prezent operat la Penitenciarul Rahova şi că suferă de cancer la prostată şi de obezitate.
“Solicităm admiterea cererii. E într-o stare excepţională şi vrea la regim semideschis. Stă cu şase oameni în cameră, 22 de ore. Nu poate să se mişte şi să iasă la aer. Merită să fie mutat la regim semideschis. Ar avea timp să se plimbe, să se organizeze. O plimbare mai mult de două ore şi o socializare i-ar permite o reluare a unei vieţi normale. Abuzul în serviciu e o infracţiune de serviciu, nu de corupţie. Nu vă cer decât să îi daţi şansa la o viaţă normală. În 2014 i s-a dat speranţă de viaţă 5 ani”, a susţinut Vicol.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Judecătoria Sectorului 5 a rămas în pronunţare pe solicitarea lui Constantinescu.
Nicuşor Constantinescu execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 - 2013. El a formulat şi o cerere de casare a acestei condamnări, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât respingerea acesteia ca nefondată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.