Nicolae Popa spune că se aşteaptă şi la "alte bucurii" referitoare la personaje din dosarul deschis în legătură cu extrădarea sa. "Implicarea directă a lui Băsescu este o chestiune notorie deja. Toţi cei care au participat atât la comisia rogatorie, care au fost în avionul cu care am fost extrădat, care au participat la «discuţiile informale» cu autorităţile indoneziene, eu cred că ar trebui să răspundă", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Eu cred cu tărie că a venit timpul în care toate abuzurile şi atrocităţile comise de acest sistem toxic să înceteze şi reprezentanţii lui de frunte, cum este doamna Kovesi, pentru început, să plătească pentru toate fărădelegile din ultimii 12-14 ani. Mai cred că, spre deosebire de Codul Penal şi Codul de procedură penală, înţelepciunea populară românească a prevăzut câte un proverb pentru toate situaţiile în care te poţi afla în viaţă: Ce ţie nu-ţi place altuia nu face, Minciuna are picioare scurte, După faptă şi răsplată, Roata se învârte, Cine seamănă vânt culege furtună. Şi ar mai fi ceva, creştineşte se spune că nu este bine să te bucuri de răul altuia. Eu sunt ateu. Sincer, mă aştept şi la alte bucurii referitoare la alte personaje din acest dosar. Implicarea directă a lui Băsescu este o chestiune notorie deja. Toţi cei care au participat atât la comisia rogatorie, care au fost în avionul cu care am fost extrădat, care au participat la «discuţiile informale»  cu autorităţile indoneziene, eu cred că ar trebui să răspundă", a declarat Nicolae Popa, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

El a spus că a fost asistat în decursul celor 16 luni de detenţie în Indonezia de trei case de avocatură.

"Prima era condusă de decanul baroului avocaţilor din Jakarta, la care am renunţat după două sau trei luni, următoarea a fost o firmă mai mică şi m-au reprezentat timp de câteva luni, ulterior firma care m-a reprezentat şi pe parcursul procesului de extrădare a fost firma Toedjoej Empat, în româneşte 74, al cărei proprietar era un general de poliţie, un general cu cu două stele, Firman Gani, vicepreşedinte al comisiei de apărare. Acum trebuie să vă spun că în Indonezia lucrurile decurg cam aşa: suspectul este arestat de către poliţie, după care este reprezentat de avocaţi care sunt angajaţi ai unor generali de poliţie şi aceştia nu fac altceva decât să facă un soi de brokeraj pentru a stabili nişte condiţii în care se poate dispune eliberarea, se negociază anii de detenţie sau dacă nu se ajunge la un consens, se dispune trimiterea în judecată şi de aici ca şi la noi culoarele juridice îşi fac datoria şi ajung în închisoare. Nu era la vedere, (generalul Gani - n.r.) de fapt era un coproprietar, erau mai mulţi asociaţi, dar toţi generali ai poliţiei indoneziene", a mai povestit Popa.

El a spus că Firman Gani a decedat în urmă cu câţiva ani.

Popa a mai spus că a avut contact direct cu acesta o singură dată, în rest discutând cu avocaţii firmei.

"Dumnealui a făcut parte din delegaţia indoneziană care a vizitat România la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie 2011. Doamna Angela Nicolae spunea că a fost în contact cu această delegaţie şi dumnealor se arătau destul de contrariaţi pentru faptul că în loc să aibă contacte cu oficialităţi române, reprezentanţi ai procuraturii, ai CSM, ai Ministerului Justiţiei au fost plimbaţi prin Bucureşti, nu ştiu dacă şi prin afara Bucureştiului, practic li s-a făcut un traseu turistic, un tur de oraş Bucureşti în care punctul culminant a fost oprirea în faţa casei lui Vântu, de pe o stradă din centrul Bucureştiului, unde li s-a spus: aceasta este casa în care locuieşte Sorin Ovidiu Vântu, inamicul public numărul 1 al României, care este direct legat de Nicolae Popa care se află în procedură de extrădare la dumneavoastră în ţară”, a declarat Niolae Popa.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au anunţat, vineri seară, că o acuză oficial pe Laura Codruţa Kovesi că ar fi primit peste 280.000 de lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu aducerea în ţară a lui Nicolae Popa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.