Proiect de OUG: Percheziţia în caz de flagrant, la orice oră / Se înăspresc pedepsele pentru lipsire de libertate şi condiţiile liberării condiţionate/ Atribuţiile DIICOT, extinse la variantele agravate ale lipsirii de libertate

Text în vigoare

Propuneri

Explicaţii

CODUL PENAL

LIBERAREA CONDIŢIONATĂ

SECŢIUNEA a 6-a - Liberarea condiţionată

    ART. 99. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă

    (1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;  

b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

 d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

    (…)

SECŢIUNEA a 6-a - Liberarea condiţionată

ART. 99. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă

    (1) Instanţa poate dispune liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

„a) cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de detenţiune;”

b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

 d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

  (…)

Modificarea părţii introductive a art. 99 şi art. 100, pentru accentuarea ideii că îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea liberării condiţionate (atât în cazul detenţiunii pe viaţă, cât şi în cazul pedepsei închisorii) să fie cumulativă;

Prin această modificare legislativă, persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave, cum ar fi cele contra vieţii, fiind condamnate la pedeapsa închisorii pe viaţă, vor executa efectiv o durată mia lungă din pedeapsă (25 de ani de închisoare în loc de 20, cum este prevăzut în prezent), înainte de a dobândi dreptul de a solicita liberarea condiţionată.

Solicitarea liberării condiţionate nu determină însă, în mod automat,  acordarea acesteia.

ART. 100. Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

    (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

 a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;  

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

 d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) - d).

(…)

ART. 100. Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

(1) Instanţa poate dispune liberarea condiţionată în cazul închisorii dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

„a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;”

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

 d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

„(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) - d).”

„(2¹) În toate cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), nu se poate dispune liberarea condiţionată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, sau în cazul pluralităţii de infracţiuni, pentru una din infracţiunile săvârşite, este de 10 ani sau mai mare, decât după executarea efectivă a cinci şesimi din durata pedepsei.”

„(4¹) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2¹) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei închisorii.”

(…)

Modificarea părţii introductive a art. 99 şi art. 100, pentru accentuarea ideii că îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea liberării condiţionate (atât în cazul detenţiunii pe viaţă, cât şi în cazul pedepsei închisorii) să fie cumulativă;

În prezent, pentru persoanele trecute de 60 de ani, regimul liberării condiţionate este mai blând decât pentru cele aflate sub acest prag de vârstă, în sensul că legea prevede cuantumuri mai mici de pedeapsă ce trebuie efectiv executate până la liberarea condiţionată.

Proiectul propune creşterea acestui prag de vârstă la 65 de ani, astfel încât aceste persoane, deşi ajung la o anumită vârstă să nu poată fi liberate condiţionat tocmai în considerarea gravităţii faptei pentru care au fost condamnate.

Pentru persoanele care au săvârşit infracţiuni foarte grave, pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea de 10 ani sau  mai mare, pedeapsa efectiv executată de către persoana condamnată înainte ca aceasta să dobândească dreptul de a solicita liberarea condiţionată a fost majorată.

Trebuie precizat că atingerea limitei de timp pentru solicitarea liberării condiţionate nu înseamnă şi punerea în mod automat în libertate a persoanelor condamnate.  

Pentru fiecare caz în parte se pronunţă atât comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului, câr şi o instanţă de judecată, neexistând un drept, ci o vocaţie la a fi liberat condiţionat.

LIPSIREA DE LIBERATATE ÎN MOD ILEGAL

ART. 205. Lipsirea de libertate în mod ilegal

    (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.

(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.

(3) Dacă fapta este săvârşită:

    a) de către o persoană înarmată;

    b) asupra unui minor;

    c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.

ART. 205. Lipsirea de libertate în mod ilegal

    (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.

„(2) În cazul în care fapta este săvârşită prin răpire, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) sunt săvârşite:

a) de către o persoană înarmată;

b) asupra unui minor;

c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei;

d) asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.

„(6) Se consideră lipsire de libertate şi fapta comisă asupra unui copil cu vârsta de până la 2 ani.”

În prezent: Fapta de răpire este infracţiune şi este pedepsită potrivit art. 205 din Codul penal – lipsirea de libertate în mod ilegal- fiind una dintre modalităţile de comitere a acestei fapte.

Proiect: Având în vedere faptul că răpirea presupune din start folosirea violenţei fizice sau psihice asupra victimei, mutarea acesteia în mod forţat, presupunând în cele mai multe cazuri acte de premeditare şi arătând curaj şi determinare deosebite din partea infractorului, aceasta a fost separată de forma standard a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind prevăzută  ca formă agravată şi pedepsită mai aspru.

Astfel, sunt propuse 3 trepte de sancţionare mai aspră faţă de actuala reglementare a răpirii unei persoane:

-         Pentru  varianta simplă a unei lipsiri de libertate în mod ilegal, care nu presupune folosirea forţei ori a violenţei fizice sau psihice asupra victimei pentru a o deplasa în incinta în care va fi sechestrată, se menţine actuala pedeapsă cu închisoare de la 1 la 7 ani;

-         Pentru prima variantă agravată, care presupune răpirea în forma sa simplă, adică nu este comisă de către o persoană înarmată, asupra unui minor sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa va fi închisoarea cuprinsă între 2 şi 8 ani.

-    Pentru cea de a doua variantă agravată, şi anume cea care presupune comiterea faptei de către o persoană înarmată, asupra unui minor, ori punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa va fi după cum urmează:

- închisoarea de la 1 an şi 4 luni până la 9 ani şi 4 luni pentru lipsirea de libertate ilegală în forma tip;

- închisoarea de la 2 ani şi 8 luni până la 10 ani şi 8 luni pentru răpire.

Se majorează şi limita maximă a pedepsei pentru fapta urmată de moartea victimei, de la 15 la 18 ani, pentru a reflecta mai bine gravitatea faptei şi pentru a se menţine treptele de sancţionare reflectate în Codul penal. În această ipoteză intenţia făptuitorului nu este aceea de a-şi omorî victima, caz în care infracţiunea ar fi cea de omor, pedepsită, după caz, cu 20/25 de ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă, ci moartea victimei a survenit din culpă, distinct de intenţia făptuitorului.

În plus, a fost constituită o nouă variantă agravată – lit.d) a alin.(3) – săvârşirea faptei asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.

Pe cale de consecinţă, se propune un alineat nou, alin.(6) al art. 205, care să asimileze lipsirii de libertate şi fapta comisă asupra unui copil cu vârsta de până la doi ani, în considerarea vulnerabilităţii sale specifice, datorate vârstei fragede.

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

Text în vigoare

Propuneri

Explicaţii

PERCHEZIŢIA DOMICILIARĂ

ART. 61    Actele încheiate de unele organe de constatare

    (…)

    (2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.

(…)

ART. 61    Actele încheiate de unele organe de constatare

(…)

„(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. Dispoziţiile art. 293 alin. (2¹) se aplică în mod corespunzător.”

(…)

Corelare cu prevederile nou introduse la art. 293 alin. (2¹) din Codul de procedură penală.

ART. 158    Procedura de emitere a mandatului de percheziţie domiciliară

    (…)

    (5) Cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se soluţionează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.

(…)

    (7) Încheierea instanţei şi mandatul de percheziţie trebuie să cuprindă:

    a) denumirea instanţei;

    b) data, ora şi locul emiterii;

    c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziţie;

  d) perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăşi 15 zile;

    (…).

ART. 158    Procedura de emitere a mandatului de percheziţie domiciliară

(…)

„(5) Cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se soluţionează, de îndată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.”

(…)

    (7) Încheierea instanţei şi mandatul de percheziţie trebuie să cuprindă:

    a) denumirea instanţei;

    b) data, ora şi locul emiterii;

    c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziţie;

 „d) perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăşi 15 zile, în care poate fi oricând efectuată percheziţia, potrivit art.159 alin.(3) şi (3¹); ”

(…)

În prezent, percheziţia domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de către judecător.

 Cererea procurorului prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se soluţionează, în termen de 24 de ore.

Întrucât în practică sunt situaţii în care este necesară obţinerea foarte rapidă a unui mandat de percheziţie  - mai ales în cazul unei infracţiuni flagrante - care să permită efectuarea percheziţiei domiciliare, termenul de 24 de ore a fost înlocuit cu sintagma ”de îndată”.

Corelare cu modificările art. 159.

S-a reflectat inclusiv în cuprinsul încheierii judecătorului diferenţa fundamentală existentă inclusiv la nivel constituţional între o percheziţie efectuată în cazuri obişnuite şi cea efectuată în cazul infracţiunilor flagrante.

ART. 159    Efectuarea percheziţiei domiciliare

(…)

    (3) Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00, cu excepţia infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră.

ART. 159    Efectuarea percheziţiei domiciliare

    (…)

    „(3) Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00.”

„(3¹) Percheziţia poate fi efectuată şi în intervalul orar 20,00-6,00 în cazul infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră”.

La art. 159 se propune o modificare a alin. (3) şi introducerea unui alineat  nou, alin. (3¹), pentru un plus de claritate al reglementării privind intervalul orar în care se poate realiza, pe baza unui mandat de percheziţie, o percheziţie domiciliară.

Faţă de textul actual, care conţine într-un singur alineat atât regula (efectuarea percheziţiei în intervalul orar 6-20), cât şi excepţia (efectuarea percheziţiei la orice oră în cazul infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră),

Proiectul propune reglementarea în alineate distincte a regulii  şi a excepţiei, pentru un plus de claritate.

INFRACŢIUNEA FLAGRANTĂ

ART. 293    Constatarea infracţiunii flagrante

    (1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.

    (2) Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

(...)

ART. 293    Constatarea infracţiunii flagrante

    (1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.

    (2) Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

„(2¹) În cadrul constatării infracţiunii flagrante se poate pătrunde într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, pentru prinderea făptuitorului ori pentru a pune capăt activităţii infracţionale, precum şi pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane.”

  (…) 

Analizând semnalele din practica judiciară, a rezultat necesitatea de a interveni şi asupra art. 293 din Codul de procedură penală -  Constatarea infracţiunii flagrante.

Astfel, pentru a clarifica reglementarea aplicabilă procedurii de constatare a unei infracţiuni flagrante (textul în vigoare fiind interpretat în mod diferit de organele judiciare) se propune completarea art. 293 cu un alineat nou,  care, în acord cu prevederile art. 27 alin. (2) din Constituţie, să prevadă expres faptul că în cadrul constatării infracţiunii flagrante se poate pătrunde într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, pentru prinderea făptuitorului ori pentru a pune capăt activităţii infracţionale, precum şi pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane.”

COMPETENŢELE DIICOT

OUG NR. 78/2016 PENTRU ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA DIRECŢIEI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM, PRECUM ŞI PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA UNOR ACTE NORMATIVE

Art. 11

(1) Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei:

    1. următoarele infracţiuni dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:   

a) infracţiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 213, art. 217 cu referire la art. 209 şi la art. 213 alin. (2), art. 247 alin. (2), art. 249 - 251, art. 252 cu referire la art. 249 - 251, art. 263, art. 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 314 - 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 325, art. 342, art. 345, art. 346, art. 346^1, art. 347, art. 351, art. 359, art. 360, art. 366 cu referire la art. 360 din Codul penal; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunea prevăzută la art. 154 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi infracţiunea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare;

c) infracţiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228 şi art. 229, art. 233 - 236, art. 237 cu referire la art. 233 - 235, art. 241, art. 244 - 246, art. 248 cu referire la art. 241 şi art. 244 - 246, art. 249 - 251, art. 252 cu referire la art. 249 - 251, dacă acestea au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracţiuni săvârşite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din Codul penal;

2. următoarele infracţiuni prevăzute în Codul penal: art. 210, art. 211, art. 217 cu referire la art. 210 şi art. 211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 328 cu referire la art. 325, art. 361 - 365, art. 366 cu referire la art. 361 - 365, art. 374 şi art. 394 - 412, precum şi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006*) privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă;

Art. 11

(1) Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei:

    1. următoarele infracţiuni dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:

„a) infracţiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 213, art. 217 cu referire la art. 209 şi la art. 213 alin. (2), art. 247 alin. (2), art. 249-251, art. 252 cu referire la art. 249-251, art. 263, art. 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 314-316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 325, art. 342, art. 345, art. 346, art. 346¹, art. 347, art. 351, art. 359, art. 360-365, art. 366 cu referire la art. 360-365 din Codul penal; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunea prevăzută la art. 154 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi infracţiunea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare;”

„c) infracţiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228 şi art. 229, art. 233-236, art. 237 cu referire la art. 233-235, art. 241, art. 244-246, art. 248 cu referire la art. 241 şi art. 244-246, dacă acestea au produs consecinţe deosebit de grave, precum şi dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracţiuni săvârşite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 183 din Codul penal;”

2. Art. 11 alin.(1) pct.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. următoarele infracţiuni prevăzute în Codul penal: art. 205 alin.(2), art. 205 alin.(3) şi (4) cu referire la art. 205 alin.(2),  art. 209, art. 210, art. 211, art. 217 cu referire la art. 209-211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 328 cu referire la art. 325, art. 360-365, art. 366 cu referire la art. 360-365, dacă persoana vătămată face parte din entităţile înscrise în Registrul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice sau deţine sisteme informatice dintre cele prevăzute de art. 3 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, art. 374 şi art. 394-412, precum şi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă;”

3. La articolul 11 alineatul (1), după punctul 5 se introduce un nou punct, pct. 6, cu următorul cuprins:

„6. alte atribuţii date prin lege în competenţa sa.”

În contextul luptei împotriva actelor de terorism, a infracţiunilor de finanţare a terorismului precum şi a criminalităţii organizate este vitală  întărirea capacităţii instituţiilor specializate, precum DIICOT-ul.

Evoluţia societăţii şi informatizarea acesteia au determinat ca infracţiunile informatice să nu mai constituie, în prezent, provocări pentru organele de aplicare a legii, astfel încât să necesite o specializare distinctă.

Astfel, prin proiect se are în vedere reglementarea competenţei DIICOT pentru infracţiunile contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice (art. 360 – Accesul ilegal la un sistem informatic, art. 361 – Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, art. 362 - Alterarea integrităţii datelor informatice, art. 363 - Perturbarea funcţionării sistemelor informatice, art. 364 – Transferul neautorizat de date informatice, art. 365 – Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice), dacă persoana vătămată face parte din categoriile prevăzute expres în proiect (dacă persoana vătămată ar face parte din entităţile înscrise în Registrul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice sau ar deţine sisteme informatice dintre cele prevăzute de art. 3 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice).

Se menţine în competenţa DIICOT efectuarea urmăririi penale în cazul fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (art. 249 – Frauda informatică, art. 250 – Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, art. 251 – Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos, din Codul penal) dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal.

În acest mod, DIICOT, structură de parchet specializat, se va putea concentra pe combaterea infracţiunilor grave sau complexe, instrumentând cauzele comise în condiţiile art. 367 din Codul penal, indiferent de calitatea persoanei vătămate, precum şi cele în care sunt atacate/aduse în stare de neîntrebuinţare/folosite fără drept, sisteme informatice complexe, de stat sau private, cu consecinţe asupra unei colectivităţi sau serviciu public.

În sfârşit, se constituie un temei general care să permită DIICOT să acţioneze potrivit unor competenţe specifice stabilite prin alte legi decât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Art. V.

(1) Cauzele înregistrate la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respectiv la parchete, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează de către această structură specializată, respectiv de către parchetele competente anterior.

(2) Toate actele procesuale sau procedurale, precum şi toate lucrările, inclusiv actele de sesizare a instanţelor de judecată efectuate până la data intrării în vigoare a prezentei legi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor sunt şi rămân valabile.   

Au fost redactate dispoziţii tranzitorii, corelative modificărilor de competenţă operate la art. III, cu privire la competenţa DIICOT.