Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, joi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile pentru procuror general şi procuror-şef al DNA. Alex-Florin Florenţa a fost avizat favorabil de CSM pentru funcţia de procuror general, iar Marius-Ionuţ Voineag a fost avizat favorabil pentru procuror-şef al DNA. Alina Albu, propusă pentru şefia DIICOT, dar avizată negativ de CSM, va susţine un nou interviu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui României astăzi, 23.03.2023, propunerea de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului Alex-Florin Florenţa, în prezent procuror-şef al Biroului tehnic şi de criminalistică din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (DIICOT), delegat în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a criminalităţii organizate din cadrul acestei structuri specializate”, a transmis, joi seară, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, principalele argumente care fundamentează propunerea de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului Alex-Florin Florenţa sunt următoarele:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

- dispune de experienţă profesională solidă şi de o pregătire multilaterală; este procuror specializat atât în combaterea corupţiei, cât şi a criminalităţii organizate, îndeplinind funcţii de execuţie şi de conducere la nivelul parchetelor, precum şi în cadrul ambelor structuri specializate ale Ministerului Public – DNA şi DIICOT;

- are un grad superior de înţelegere a tendinţelor infracţionalităţii şi a modurilor şi măsurilor de contracarare a acestuia, precum şi o abordare modernă a cadrului şi instrumentelor necesare pentru efectuarea unei urmăriri penale eficiente, fiind un promotor al digitalizării şi al cooperării inter-instituţionale;

- a demonstrat pe parcursul interviurilor de la Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori, profunzimea, diversitatea şi autoritatea cunoştinţelor privind organizarea, funcţionarea, misiunea, activitatea şi modul de conducere a Ministerului Public, pe care le poate utiliza într-un mod inovativ şi pragmatic;

- îmbină cu măiestrie experienţa şi cunoştinţele din domeniul urmăririi penale cu cele de management judiciar şi conştientizează necesitatea adaptării Ministerului Public la continua evoluţie a infracţionalităţii, prin utilizarea metodelor şi mijloacelor moderne în combaterea infracţionalităţii economico-financiare şi în recuperarea produsului infracţiunii;

- are certe abilităţi de leadership, este un bun comunicator şi are aptitudinea de a cultiva relaţii de încredere în mediul profesional.

”Precizăm că, prin Hotărârea nr. 181 din 13.03.2022, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului procuror Alex-Florin Florenţa”, a mai transmis ministerul.

Instituţia anunţă, de asemenea, că a fost trimisă preşedintelui Iohannis propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Marius-Ionuţ Voineag, procuror-şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Justiţiei precizează şi în acest caz principalele argumente care fundamentează propunerea de numire în funcţie:

- este un procuror cu o solidă carieră şi un înalt nivel de expertiză, demonstrate prin cazurile pe care le-a instrumentat, fiind recunoscut în mediul profesional;

- este, între altele, procuror specializat în combaterea infracţionalităţii economico-financiare, având o experienţă practică semnificativă în recuperarea produselor infracţiunii, inclusiv a celor aflate în străinătate;

- are o viziune articulată, coerentă şi creativă asupra viitorului instituţiei (conceptul „DNA 2.0”), ca instituţie modernă şi cu un impact multidimensional asupra corupţiei; în acest sens, a dovedit capacitatea de a dezvolta modern misiunea organizaţiei şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru îndeplinirea acestei misiuni;

- dispune de o bună capacitate de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experienţa multilaterală dobândită în cadrul DIICOT, inclusiv prin identificarea avantajelor utilizării în cadrul urmăririi penale a instrumentelor moderne, de natură tehnică, în combinaţie cu urmărirea eliminării avantajelor economice derivate din săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate acestora;

- dispune de o viziune concretă şi pragmatică asupra eficientizării imediate şi profunde a structurii specializate anticorupţie, sens în care a identificat în mod corect atât direcţiile concrete de acţiune, cât şi instrumentarul managerial necesar pentru o abordare completă şi complexă a fenomenului corupţiei;

- demonstrează stăpânirea managementului cunoaşterii şi al comunicării directe, având aptitudinea de a mobiliza resursele, în primul rând pe cele umane, şi de a valorifica avantajele competitive ale DNA pentru trecerea acestei structuri specializate de parchet într-o nouă etapă a evoluţiei sale.

CSM a avizat favorabil, prin Hotărârea nr. 191 din 14.03.2022, propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Marius-Ionuţ Voineag.

”În conformitate cu prevederile legale, ministrul Justiţiei va proceda în perioada imediat următoare la un nou interviu cu dna procuror Alina Albu, condiţie cerută de lege faţă de avizul negativ primit din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Justiţiei va desfăşura un nou interviu ţinând cont de cariera profesională impecabilă şi calităţile demonstrate de dna procuror Alina Albu, atât pe baza dosarului profesional depus la Ministerul Justiţiei, cât şi în cadrul interviurilor susţinute în cursul procedurii. De asemenea, ministrul justiţiei va efectua verificarea suplimentară a aspectele semnalate prin avizul Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Cel de al doilea interviu va fi organizat cu respectarea condiţiilor legale similare prevăzute şi pentru primul interviu”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.