Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la finalul întâlnirii cu procurorul general Augustin Lazăr şi cu şefii DNA şi DIICOT, Anca Jurma şi Felix Bănilă, că discuţia a fost una deschisă, aplicată şi utilă, el precizând că le-a cerut acestora să se pună capăt suspiciunilor şi întrebărilor legate de delegările procurorilor pe funcţii, astfel că vor fi anunţate posturile vacante în Ministerul Public şi va fi declanşată procedura de ocupare a acestora.
"Am cerut şi au fost de acord să se facă publice posturile vacante. Concluzia cea mai importantă este că vrem să punem capăt suspiciunilor şi întrebărilor legate de delegări - de ce, până când, în ce condiţii - să avem o clarificare cu ce avem vacant şi să declanşăm procedurile de ocupare în condiţiile legii", a declarat ministrul Justiţiei.
El a mai spus că au fost discutate şi alte aspecte.
"Am mai discutat despre statele de personal, despre nevoia de arondare a circumscripţiilor pentru anumite unităţi de parchet care au un volum de activitate redus sau care au un număr mic de procurori, despre faptul că trebuie să dăm forma finală proiectului de lege privind parchetul european - procurorul european, România a votat în JAI în sensul iniţierii acestei instituţii", a afirmat Toader.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, aflat oficial în concediu până în 17 august, s-a întâlnit, marţi, cu procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Anca Jurma, după ce Toader a cerut situaţia delegărilor şi detaşărilor la DNA, dar şi în contextul în care spunea că îi va cere Ancăi Jurma explicaţii legate de întâlnirea acesteia cu fostul cu ambasador al SUA în România Hans Klemm. Tudorel Toader preciza, marţi dimineaţă, că a solicitat această întâlnire de săptămâna trecută.
A fost prima întâlnire oficială între ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi procurorul şef interimar al DNA Anca Jurma, care a preluat această funcţie în 12 iulie, după revocarea Laurei Codruţa Kovesi.
Luni, Ministrul Justiţiei a solicitat DNA să îi comunice situaţia delegărilor şi detaşărilor în funcţie şi dacă au fost îndeplinite condiţiile legale, după ce vineri seară procurorul-şef adjunct al DNA Călin Nistor a declarat, la B1TV, că la DNA sunt delegaţi şapte sau opt procurori.
Tot luni, DNA a prezentat situaţia delegării/detaşării unor procurori la DNA şi din DNA la alte parchete, precizând că toţi procurorii din cadrul DNA, delegaţi pe funcţii de execuţie şi pe funcţii de conducere, îndeplinesc condiţiile legale. Numărul procurorilor delegaţi la DNA de la alte parchete este 12, iar numărul procurorilor numiţi în DNA şi delegaţi în funcţii de conducere este 26. Numărul procurorilor de la alte parchete delegaţi în DNA în funcţii de conducere este trei, iar numărul procurorilor numiţi în DNA şi delegaţi la alte parchete este doi, a precizat instituţia.
DNA mai preciza că şase dintre procurorii delegaţi în funcţii de execuţie de la alte parchete aveau o vechime între şase şi opt ani şi a cerut Parchetului General un punct de vedere asupra oportunităţii menţinerii delegărilor procurorilor care au o vechime între şase şi opt ani şi, eventual, încetarea delegării acestor procurori. Luni, procurorul general a dispus încetarea delegării în DNA pentru cei şase procurori care nu aveau vechimea minimă de opt ani, având în vedere că, prin modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, vechimea necesară numirii procurorilor în DNA s-a majorat de la 6 la 8 ani.
De asemenea, întâlnirea ministrului Justiţiei cu procurorul şef interimar al DNA are loc în contextul în care Tudorel Toader spunea că îi va cere Ancăi Jurma explicaţii despre întâlnirea acesteia cu fostul cu ambasador al SUA în România Hans Klemm.
“Voi încerca să am o discuţie cu ei (cu Augustin Lazăr şi Anca Jurma – n.r.) cât de curând, să îi invit la Ministerul Justiţiei, să întreb cât de normal este ca un procuror-şef să se ducă la o ambasadă că l-a chemat nu ştiu care ambasador să-l felicite pentru faptul că a fost soare astăzi şi n-a plouat”, declara Tudorel Toader, săptămâna trecută, la Antena 3.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.