Un medic expert al Casei Judeţene de Pensii Bihor a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, procurorii identificând peste 270 de asemenea acte, după ce a primit bani sau produse pentru prelungirea unor concedii medicale şi pentru constatarea unor grade de invaliditate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei femei de 64 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (272 acte materiale). 
 
“S-a reţinut că inculpata C.E.M. în perioada 18.05.2015 – 15.06.2015, în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajată a Casei Judeţene de Pensii Bihor – Serviciul de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă, cu intenţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit, în mod repetat (272 acte materiale), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical sume de bani şi/sau alte foloase (produse alimentare, alcoolice şi cosmetice), care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
 
Sursa citată menţionează că este vorba de “întocmirea deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile şi propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile)”. 
 
Procurorii au precizat că valoarea totală a sumelor şi produselor primite cu titlu de mită a căror cuantum a putut fi stabilit este de 28.770 lei, 900 euro, 10.000 forinţi.
 
Anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurator cu privire la toate bunurile mobile şi imobile ale femeii respective.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.