Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie (ICCJ) au admis, joi, contestaţia fostului deputat Sebastian Ghiţă şi au respins, definitiv, arestarea preventivă a acestuia în dosarul în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta pentru fapte de corupţie în legătură cu vizita în România a fostului prim-ministru britanic Tony Blair.
"Admite contestaţia formulată de Sebastian Ghiţă, desfiintează încheierea şi rejudecând, respinge propunerea PICCJ de luare a măsurii arestării preventive. Definitivă", se arată în decizia instanţei supreme.
Sebastian Ghiţă a contestat emiterea mandatului de arestare în lipsă pe numele său în dosarul în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta pentru fapte de corupţie în legătură cu vizitaîn România a fostului prim-ministru britanic Tony Blair.
ICCJ a amânat, miercuri, pronunţarea cu privire la contestaţia formulată de către Sebastian Ghiţă la mandatul de arestare în lipsă emis pe numele său în dosarul în care fostul parlamentar este cercetat pentru corupţie alături de fostul premier Victor Ponta.
Potrivit portalului instanţei supreme, tot miercuri a fost respinsă o declaraţie de abţinere formulată de către magistraţi în dosarul în care Ghiţă contestă al treilea mandat de arestare emis pe numele său.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au emis, în 6 iunie, un nou mandat de arestare pentru omul de afaceri Sebastian Ghiţă, în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta.
În 12 iunie, la ICCJ a fost înregistrat dosarul prin care Ghiţă contestă emiterea acestui mandat de arestare.
În acest dosar, procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii ICCJ au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara.
Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.