Inspecţia Judiciară a demarat acţiunea disciplinară faţă de şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, faţă de procurorul Alfred Savu şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, urmând ca CSM să stabilească în ce fel vor răspunde aceştia. Inspectorii judiciari spun că Lucian Onea a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe falsificate, în timp ce Mircea Negulescu şi Alfred Savu au divulgat măsurile de protecţie a martorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Onea Lucian Gabriel, procuror şef la Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă (...) şi faţă de Negulescu Mircea, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, suspendat din funcţie, şi Savu Alfred Virgiliu, procuror la Serviciul Teritorial Ploieşti  al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, transmite joi Inspecţia Judiciară.

Potrivit IJ, Lucian Onea este judecat disciplinar pentru că a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe false.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deşi cunoştea că acestea au fost depuse, conform unei înţelegeri prealabile, de o altă persoană”, explică inspectorii.

Fostul procuror Mircea Negulescu şi procurorul Alfred Savu de la DNA Ploieşti nu au respectat confidenţialitatea şi secretul deliberării, exercitându-şi funcţia cu gravă neglijenţă.

„S-a reţinut că procurorii, prin discuţii purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi şi a conţinutului probatoriului”, arată IJ.

Acţiunea disciplinară va fi transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea celor trei procurori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.