Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii poate fi motivată până la primul termen de judecată.
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (RIL) al instanţei supreme a admis acţiunea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, ICCJ a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, “în ipoteza formulării unei plângeri contravenţionale, dispoziţiile legale mai sus invocate nu exclud de la aplicare prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă”.
Articolul 204 din Codul de procedură civilă prevede condiţiile de modificare a cererii de chemare în judecată.
“Chestiunea supusă dezbaterii judecătorilor privea termenul până la care poate fi contestată o contravenţie, cât şi motivarea acesteia. Divergenţele doctrinare şi cele jurisprudenţiale au pornit de la dezlegarea chestiunii potrivit căreia o plângere împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei, tocmai în considerarea particularităţilor unei astfel de cereri, introdusă în termenul prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dar nemotivată, ar putea fi anulată sau nu, în temeiul art. 196 din Codul de procedură civilă (Cpc), pentru nerespectarea prevederilor art. 194 lit. d) din acelaşi cod, «vizând necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, respectiv plângerea formulată»”, au mai precizat magistraţii ICCJ.
Analizând conţinutul textelor, ICCJ a apreciat că, în lipsa unor prevederi speciale contrare, şi plângerea contravenţională, similar oricărei cereri de chemare în judecată, trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art 194 Cpc, inclusiv motivarea în fapt, în caz contrar fiind aplicabilă sancţiunea anulării, în condiţiile prevăzute de art. 196 Cpc.
“Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, vizează atât formularea plângerii contravenţionale, cât şi motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privinţa ambelor operaţiuni”, a mai explicat sursa citată.
Decizia Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al ICCJ este obligatorie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.