Fostul comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române Marian Corcodel a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu doi subordonaţi şi cu un fost angajat al Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne. El este acuzat de camătă, dar şi de faptul că a dispus în interes propriu de bunurile instituţiei pe care o conducea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

DIICOT a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Corcodel, Iancu Daniel Preoteasa, Georgică Adrian Băbănău şi Octavian Cristescu pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, complicitate la camătă, delapidare în formă continuată şi complicitate la delapidare în formă continuată.

“Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2011, inculpatul Corcodel Marian, comandantul U.M. 0260 – Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi, uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume inculpaţii Preoteasa Iancu Daniel şi Băbănău Georgică Adrian, scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare”, se arată în comunicat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Anchetatorii au precizat că “beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonaţi lui Marian Corcodel sau persoane din cercul său, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%, în funcţie de sumă.

Procurorii au mai spus că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise lui Iancu Daniel Preoteasa, Georgică Adrian Băbănău sau unor martori (persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienţei sumelor), care predau ulterior sumele de bani lui Marian Corcodel.

“De asemenea, inculpatul Corcodel Marian, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să-şi însuşească importante cantităţi de combustibil (în principal, motorină) de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional”, mai precizează sursa citată.

DIICOT menţionează că existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia, au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa lui Octavian Cristescu, comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a M.A.I., iar acesta avea ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi să sesizeze organele de urmărire penală, dar nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii. 

“Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către inculpatul Corcodel Marian, acordându-i atât protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii”, se mai arată în comunicat.
Procurorii au mai spus că Iancu Daniel Preoteasa era perceput ca fiind unul din oamenii de încredere ai lui Marian Corcodel, căruia îi acorda sprijin necondiţionat în orice situaţie, beneficiind în schimb de ajutorul acestuia pentru accederea facilă pe treptele ierarhiei militare şi ale funcţiilor din cadrul B.A.D. – U.M. 0260. De asemenea, pentru serviciile prestate, Iancu Daniel Preoteasa a fost recompensat de către Marian Corcodel prin facilitarea înaintării la gradul de locotenent-colonel şi împuternicirii ca prim-adjunct al comandantului unităţii.

DIICOT a menţionat că Georgică Adrian Băbănău era o altă persoană de încredere a lui Marian Corcodel, acesta fiind subofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, cu gradul de plutonier adjutant, ce îndeplinea atât sarcini de conducător auto al comandantului, cât şi de secretariat, la cabinetul acestuia din incinta Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei- U.M. 0260 Bucureşti.

“Totodată, prin prisma funcţiei deţinute, de comandant al U.M. 0260 Bucureşti – Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, inculpatul Corcodel Marian deţinea în fapt şi calitatea de administrator al bunurilor şi resurselor materiale aflate în gestiunea acestei unităţi, chiar dacă această calitate nu este în mod explicit menţionată în fişa postului. În această calitate inculpatul exercita efectiv, în mod direct sau prin persoane interpuse, atribuţiile funcţiei de administrare a bunurilor şi valorilor gestionate la nivelul unităţii pe care o conducea, având din această perspectivă calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare”, mai spune comunicatul DIICOT.

Anchetatorii spun că acest grup a început mai întâi cu infracţiuni de camătă, iar apoi a extins aria infracţiunilor.

“La momentul constituirii, scopul grupului infracţional organizat a fost acela de săvârşire a unor infracţiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcţia săvârşirii unor infracţiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 – iulie 2017”, a menţionat sursa citată.

DIICOT a mai precizat că Marian Corcodel a reuşit să obţină simpatie din partea superiorilor ierarhici.

“Inculpatul Corcodel Marian, prin stilul propriu, dar şi prin abilităţi native sau cultivate de-a lungul vieţii şi evoluţiei profesionale, a reuşit să obţină ”simpatie” din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori şi diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reuşea să şi le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaţionări în mediul de afaceri sau în alte structuri din M.A.I”, au mai transmis procurorii.

Ei au precizat că activităţile infracţionale ale acestui grup erau cunoscute în cadrul unităţii. 

“Activităţile infracţionale derulate de către inculpaţii Corcodel Marian, Preoteasa Iancu Daniel şi Băbănău Georgică Adrian, focalizate în principal pe comiterea infracţiunilor de camătă şi delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia <<ai cardul la Corcodel>> atunci când se dorea a fi ilustra situaţia persoanei, provenind din rândul subordonaţilor, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situaţii în care, pentru a-şi dovedi mărinimia şi generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situaţie în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanţie”, mai subliniază comunicatul DIICOT.

Totodată, anchetatorii au precizat că Marian Corcodel a dispus în interes propriu de bunurile instituţiei pe care o conducea.

“Expresie a unei mentalităţi de <<vătaf>>, în calitatea deţinută inculpatul Corcodel Marian a dispus în interes propriu de bunurile instituţiei publice pe care o conducea şi care prin statutul de unitate militară ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să genereze sentimente de încredere/siguranţă/securitate sporite nu doar pentru personalul angajat, cât mai ales pentru societate. În realitate, comportamentul inculpatului a fost perceput de subordonaţi ca fiind unul discreţionar, beneficiind de dotarea şi logistica Bazei de Administrare şi Deservire în mod nelimitat pentru satisfacerea intereselor personale sau ale grupului de apropiaţi, în detrimentul şi în paguba instituţiei Jandarmeriei Române”, au mai spus procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Militar Bucureşti.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.