Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat, miercuri, la prezentarea bilanţului instituţiei, că bugetul asigură funcţionarea direcţiei doar pentru şase luni. El a prezentat bilanţul activităţii DIICOT, cea mai mare parte a cauzelor fiind cele legate de traficul de droguri. Traficul şi consumul ilicit de droguri de mare risc au rămas în continuare localizate, cu precădere, în zona centrelor universitare importante şi în locurile de desfăşurare a unor evenimente culturale de mare amploare
„Pentru buna desfăşurare a activităţii D.I.I.C.O.T. sunt necesare credite bugetare în sumă de cca. 1.500.000 – 1.600.000 lei/lună, rezultă faptul că, într-un an , sunt necesare credite în sumă de aprox. 18.000.000 – 19.000.000 lei. La data de 31.01.2019, D.I.I.C.O.T. înregistrase deja debite în sumă de 3.595.374,59 lei, astfel că după achitarea acestora, creditele ramase vor asigura funcţionarea instituţiei pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În ceea ce priveşte resursele alocate pentru anul 2019, faţă de necesarul amintit, de 18.000.000 – 19.000.000 lei, în proiectul legii bugetului de stat, s-au alocat doar 12.500.000 lei”, a precizat Felix Bănilă.
În anul 2018, pentru DIICOT, numărul cauzelor de soluţionat a fost de 27.280 cauze, din care 12.858 nou înregistrate. Se constată, astfel, un plus de 2.571 cauze de soluţionat şi de 638 cauze nou înregistrate, faţă de anul 2017.
Din numărul cauzelor de soluţionat, ponderea au avut-o cele având ca obiect traficul de droguri (63%), urmată de cauzele privind infracţiuni informatice (18%) şi de cele având ca obiect traficul de persoane (7%).
În cursul anului 2018, au fost soluţionate 12.393 cauze, faţă de 10.287 în anul precedent. Dintre acestea, soluţii pe fond au fost adoptate în 9.144 cauze, faţă de 7.191 în anul 2017. Ponderea au avut-o cauzele având ca obiect traficul de droguri (72%), urmate de cele privind infracţiunile informatice (14%) şi traficul de persoane (7% ).
În anul 2018, au fost cercetate un număr de 15.829 persoane, faţă de 13.600 în 2017.
De asemenea, au fost emise 1.586 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 3.526 inculpaţi, din care 1.267 în stare de arest preventiv.
Rezultă, astfel, că media dosarelor soluţionate de un procuror cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei a crescut, de la 6,36 cauze/procuror în 2017, la 8,01 cauze/procuror în 2018, a subliniat Bănilă.
Din numărul cauzelor soluţionate cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei în cursul anului 2018, cele mai multe sunt cele având ca obiect traficul de droguri, urmate de cele privind criminalitatea informatică şi cauzele privind traficul de persoane.
Pe parcursul anului 2018, au fost monitorizate cu precădere cauzele aflate în lucru mai vechi de 5 ani de la data sesizării ori care au împlinit, în cursul anului, 5 ani de la sesizare. La sfârşitul anului, se mai aflau în instrumentarea procurorilor direcţiei 390 cauze mai vechi de 5 ani de la data sesizării.
Comparativ cu anul 2017, se observă că structurile strict ierarhizate din cadrul grupurilor sunt în scădere faţă de grupurile de criminalitate organizată de tip reţea colaborativă, potrivit bilanţului.
Cu privire la traficul de migranţi, cazuistica este frecventă pe arealul geografic folosit de rutele de migraţie, intrarea migraţilor pe teritoriul României producându-se în special pe zona de sud şi sud-est a ţării, iar ieşirea frauduloasă, pe graniţa de vest a României.
Cu referire la piaţa internă de droguri, traficul şi consumul ilicit de droguri de mare risc au rămas în continuare localizate, cu precădere, în zona centrelor universitare importante şi în locurile de desfăşurare a unor evenimente culturale de mare amploare.
În ceea ce priveşte traficul transfrontalier de droguri de mare risc, activitatea de urmărire penală a pus în evidenţă că România rămâne, în principal, o ţară de tranzit, aflată pe traseul rutelor clasice de transport, în special a heroinei, cocainei şi a Ecstasy.
În anul 2018, au fost declarate 968 căi de atac. Procentul de admisibilitate este de 57,51%, comparativ cu 55,8% în anul 2017.
În perioada de referinţă, în 1.439 cauze soluţionate de către instanţele de judecată, au fost condamnaţi definitiv 3.049 de inculpaţi. Dintre aceştia, au fost achitaţi definitiv 115 inculpaţi, în 65 de cauze. În 24 dintre cele 65 cauze în care s-a dispus achitarea definitivă, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor, care mai apoi au fost achitaţi de către instanţa de apel, iar în alte 20 de cauze nu s-a declarat apel împotriva soluţiei de achitare, apreciindu-se soluţia ca fiind justă.
Raportat la cei 3.526 inculpaţi trimişi în judecată, ponderea inculpaţilor achitaţi în baza temeiurilor care examinează fondul cauzei este de 3,26% din totalul inculpaţilor trimişi în judecată (115 din 3.526).
DIICOT precizează că, din cei 115 inculpaţi achitaţi definitiv în cursul anului 2018, faţă de 28 dintre aceştia s-a dispus achitarea definitivă ca efect al aplicării de către instanţe a Deciziei nr.10/12.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar alţi 10 inculpaţi au fost achitaţi definitiv în temeiul art. 181 din Codul penal anterior.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.