Elena Udrea a declarat, joi seară, la România TV, că ”ar fi absurd” să fie condamnată definitiv în dosarul ”Gala Bute” existând în acest moment un document care-i arată nevinovăţia. ”De ce m-aş duce şase ani la puşcărie doar pentru că vor Coldea şi Kovesi?”, a spus Udrea care a anunţat că-şi va prezenta în zilele următoare cazul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Udrea susţine că va reveni în România dacă dosarul va fi repus pe rol la o instanţă ”corectă”, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla va căuta mijloace ca ”acea sentinţă să fie desfiinţată la un moment dat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Elena Udrea a vorbit, joi seară, la România TV, despre procesul vizând ”Gala Bute, referindu-se la termenul din 5 iunie când se aşteaptă prounţarea de către Curtea Supremă.

”Vă daţi seama că ar fi absurd, în condiţiile în care există în sfârşit o probă în dosar care este în favoarea mea, ar fi absurd să fiu condamnată. Noi am solicitat repunerea cauzei pe rol, luarea în discuţie a acestui document şi, desigur, retrimiterea cauzei la instanţa de fond pentru ca aceasta să reia judecata având toate probele în dosar, să poată să facă o judecată corectă”, a spus Udrea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceasta a reiterat ideea că va reveni în ţară dacă procesul va fi repus pe rol la o altă instanţă de fond care să ia toate probele în considerare.

”Dacă lucrul acesta se întâmplă, eu am spus că mă întorc în România să stau în faţa instanţei de judecată. Nu am o problemă să fiu judecată de o instanţă corectă, de o instanţă care are toate probele în faţă şi de o instanţă care nu este compusă de judecători ca domnul Ionuţ Matei care a fost pus în funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de către domnul Florian Coldea, judecată în dosarul corect, de o instanţă corect compusă”, a mai spus Udrea, afirmând că va reveni în România ”a doua zi”.

Întrebată ce va face dacă, totuşi, va fi condamnată, Udrea a replicat: ”De ce m-aş duce şase ani la puşcărie doar pentru că vor Coldea si Kovesi şi cei care le execută ordinele?”.

Udrea a afirmat că are statutul ”unui om care este prigonit în ţara lui”.

”Mă voi adresa zilele următoare Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prezint cazul al meu şi acolo şi, dacă prin absurdul absurdului, se întâmplă acest absurd până la capăt şi eu rămân condamnată în dosarul Gala Bute voi continua să mă lupt de aici de unde sunt protejată de legi internaţionale pentru a dovedi că în România se petrece un abuz nemăsurat împotriva mea şi să găsesc o soluţie ca acea sentinţă să fie desfiinţată la un moment dat”, şi-a încheiat Elena Udrea intervenţia în direct din Costa Rica.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat miercuri pentru 5 iunie decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Tot miercuri, preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că Elena Udrea a sesizat Comisia cu privire la dosarul “Gala Bute”, iar sesizarea acesteia a fost coroborată cu cea făcută de fostul preşedinte Traian Băsescu.

Manda a explicat că a înţeles că în acest dosar a existat cooperare între SRI şi DNA, cu toate că DNA a informat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că nu a colaborat cu SRI în acest caz.

La ultimul termen al procesului, procurorii DNA au cerut majorarea pedepselor primite de Elena Udrea şi de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja, dar şi pentru ceilalţi inculpaţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, Elena Udrea, aflată în Costa Rica, spunea că a decis împreună cu avocaţii să ceară repunerea pe rol a dosarului, după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, vizând dosarul Gala Bute.

Traian Băsescu spunea că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI şi că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.