Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine, referitor la dosarul în care fostul preşedinte a Autorităţii Electorale Permanente Ana Maria Pătru este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani şi în care bunica acesteia a fost audiată, miercuri, ca martor, că orice persoană citată are obligaţia să se prezinte la audieri, însă, potrivit legii, rudele apropiate ale celor acuzaţi pot refuza să fie audiate în calitate de martor. Bunica Anei Maria Pătru nu a refuzat prezentarea la audiere şi nici nu a anunţat organele judiciare că se află în imposibilitatea de a se prezenta la audiere, afirmă DNA, într-un comunicat transmis joi şi în care răspunde şi acuzaţiilor lansate de fosta şefă a AEP.
"Deşi a luat la cunoştinţă cu două zile înainte de data la care a fost chemată pentru a fi audiată şi avea timpul necesar, aceasta (Nicoliţa Simionescu, bunica Anei Pătru, n.r.) nu a formulat nicio cerere în cuprinsul căreia să atenţioneze organele judiciare că se află în imposibilitatea de a se prezenta la audiere. În schimb, la data de 04 octombrie 2017, prin intermediul avocatului, aceasta a formulat o cerere prin care solicita asistenţă medicală, în baza căreia organele judiciare au apelat la sprijinul unui echipaj medical, care a asigurat asistenţa medicală martorei pe tot parcursul procedurilor judiciare”, susţine DNA, adăugând că starea de sănătate a acesteia a fost "corespunzătoare" pe toată perioada desfăşurării procedurilor.
Potrivit DNA, bunica Anei Maria Pătru a fost citată atât pentru a fi audiată în calitate de martor, cât şi pentru a participa la procedura de instituire a sechestrului asigurător pe bunurile care apar ca fiind în proprietatea sa, respectiv terenul şi casa din Voluntari, cartier Pipera, judeţul Ilfov şi care fac obiectul infracţiunii de spălare a banilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
DNA explică faptul că în actualul Cod de procedură penală se prevede că orice persoană citată ca martor are obligaţia să se prezinte în faţa organului judiciar, însă nu prevede posibilitatea audierii martorului la domiciliu, aşa cum prevedea vechiul Cod de procedură penală. De asemenea, tot Codul de procedură penală spune că, dacă în timpul audierii unei persoane "aceasta prezintă semne de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic”.
Cu toate că, aşa cum prevede Codul penal, rudele apropiate au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor, pentru că este posibil ca acestea să facă declaraţii în apărarea inculpaţilor, bunica Anei Pătru nu a refuzat prezentarea la audiere, susţine DNA.
"În acest context, în cauză, martorei i s-a dat posibilitatea să justifice sumele de bani cu care au fost achiziţionate bunurile imobile (terenul) ce reprezintă obiect al infracţiunilor de spălare de bani. Totuşi aceasta a arătat, în prezenţa avocatului, că se va prevala de dreptul de a nu face declaraţii”, spune DNA.
Totodată, Direcţia mai afirmă că procedura de citare a fostei preşedinte a Autorităţii Electorale Permanente nu a fost făcută prin intermediul fiului ei, Ştefan, acesta fiind, de fapt, cel care a sunat înapoi organele de urmărire penală, după ce, iniţial, nimeni nu a răspuns la telefon. DNA răspunde, astfel, acuzaţiilor lansate de fosta şefă a AEP.
"Procedura de citare a lui Pătru Ana Maria (în prezent inculpată în dosar) s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 1 teza a II-a din Codul de Procedură penală, la posturile telefonice indicate de aceasta ca fiind cele la care poate fi contactată. Mai mult, fiul inculpatei Ana Maria Pătru, Pătru Ştefan, major, a fost singurul care a apelat organele de urmărire penală după ce, iniţial, nimeni nu a răspuns la numerele de telefon indicate de inculpată, la care ofiţerii de poliţie iniţiaseră apeluri pentru contactarea acesteia”, susţine DNA, explicând că, potrivit Codului de procedură penală, dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa, ori chiar unui minor de peste 14 ani.
"Ulterior, după aproximativt trei ore, de la momentul iniţierii primelor apeluri de către organele judiciare, inculpata Pătru Ana Maria a contactat ofiţerii de poliţie. Totodată, inculpata a fost citată şi prin intermediul organelor de poliţie din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, acolo unde aceasta se prezintă periodic, conform programului de supraveghere stabilit în cadrul controlului judiciar dispus într-o altă cauză în care a fost trimisă în judecată. Acest fapt rezultă şi din procesul-verbal semnat de inculpată, aflat la dosarul cauzei”, mai spun reprezentanţii DNA.
Bunica fostei şefe a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru, în vârstă de 90 de ani, a venit, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor în cel mai nou dosar de coruptie în care este implicată nepoata sa.
Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost plasată sub control judiciar în urmă cu o săptămână, în al doilea dosar de corpţie deschis pe numele ei de către DNA Ploieşti. Procurorii o acuză că a cerut de la firma Siveco un milion de euro şi a primit 600.000 de euro, susţinând că va interveni la directorul unei instituţii să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software. Pătru spune că denunţătoarea sa este Irina Socol şi susţine că aceasta este ”bolnavă”, ameninţând că îi va face plângere penală.
Ea a mai susţinut, la ieşirea de le audierile de la DNA Ploieşti, că a depus un memoriu la Inspecţia Judiciară cu privire la Irina Socol şi la relaţia acesteia cu procurorii anticorupţie de la Ploieşti. ”Am făcut la Inspecţia Judiciară, am depus un memoriu, am povestit tot ce s-a întâmplat în perioada când eu am fost arestată, am vorbit foarte mult despre Irina Socol şi prietenia ei cu procurorii de aici, cum dumneaiei îşi aorgă nişte drepturi foarte mari în sediul procurorilor DNA, cum dînsa mituieşte procurorii cu pizza, cu bomboane şi aşa mai departe, şi faece şi denunţuri în acelaşi timp, dar face denunţuri mincinoase”, a adăugat ea.
Ulterior, Inspecţia Judiciară a anunţat că face verificări la DNA Ploieşti, în urma acuzaţiilor lansate de Pătru.
Fosta şefă a AEP a mai susţinut că i-a fost sunat copilul la şcoală pentru a-i spune că ea trebuie să vină în calitate de suspect la DNA.
Fostul preşedinte al AEP Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti în decembrie 2016, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie - iunie 2008, Pătru, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente - funcţie cu rang de secretar de stat - a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti. În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
Ana Maria Pătru a fost reţinută în 15 noiembrie 2016, în urma unor percheziţii la domiciliul ei, dar şi la sediul AEP. A doua zi, Pătru a fost arestată preventiv pentru trafic de influenţă, iar în 24 decembrie a fost plasată în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, la începutul acestei luni, ca Pătru să rămână sub control judiciar, dar să poată părăsi ţara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.