Primarul comunei Cojasca din judeţul Dâmboviţa şi şase angajaţi ai Primăriei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte îi suspectează că au eliberat vize de reşedinţă unor persoane, la adrese din comuna Cojasca, în condiţiile în care proprietarii imobilelor nu aveau cunoştinţă despre faptul că luau în spaţiu pe altcineva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Şapte persoane, între care primarul Victor Gheorghe şi şase angajate ale Primăriei Cojasca, două de la Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţa Populaţiei, sunt reţinute pe bază de ordonanţă, miercuri, într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, între care de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic şi fals intelectual, toate în formă continuată, au declarat pentru News.ro surse din rândul anchetatorilor.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Angajatele Primăriei sunt suspectate de comiterea infracţiunilor, în timp ce edilul este bănuit de instigare la săvârşirea acestor infracţiuni.
 
Concret, primarul Victor Gheorghe şi funcţionarele din Primăria Cojasca ar fi eliberat vize de reşedinţă pe raza localităţii mai multor persoane, la adresele unor imobile ai căror proprietari nu aveau cunoştinţă că persoane pe care nu le cunoşteau aveau viza în casele lor. Sursele citate nu au precizat dacă eliberarea acestor vize are legătură cu alegerile locale din 27 septembrie 2020. 
 
Aceleaşi surse au precizat că procurorii nu au decis încă dacă vor solicita sau nu emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele celor şapte, sau a unora dintre ei, ori dacă vor lua alte măsuri preventive. 
 
La 27 septembrie 2020, primarul Victor Gheorghe a câştigat alegerile din comuna Cojasca, sub sigla PSD, cu 52,17% din voturi. Cel care a pierdut alegerile, liberalul Marcel Bamboi, a avut 45,17% din voturi.
 
În 27 iunie, în comuna Cojasca au loc alegeri pentru Consiliul Local. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.