Repezentanţii CSM anunţă că Ministerul Justiţiei a solicitat, vineri seară, ca până sâmbătă la prânz un membru al Consiliului sau un reprezentant autorizat să participe la o întâlnire pentru dezbaterea Raportului MCV pe 2019, informând totodată că raportul are regimul unui document clasificat. "Precizăm că este fără precedent şi inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constituţionale ale Consiliului ca Raportul MCV să poată fi consultat de către membri în regimul unui document clasificat şi într-o perioadă atât de scurtă, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către membrii care nu au acces la informaţii clasificate", arată CSM. CSM solicită public transmiterea prin intermediul MJ a solicitării de prelungire a termenului acordat la o săptămână şi declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informaţie al tuturor membrilor Consiliului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În cursul serii de 18 octombrie 2019, ora 20:16, a fost transmisă preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, de către Ministerul Justiţiei, prin intermediul corespondenţei electronice, solicitarea ca până la data de 19 octombrie 2019, ora 12:00 un membru al Consiliului sau un reprezentat autorizat să participe la sediul ministerului la întâlnirea organizată în scopul dezbaterii Raportului MCV pentru anul 2019", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul CSM.

Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei a informat prin aceeaşi corespondenţă că raportul are regimul unui document clasificat şi poate fi consultat numai la sediul ministerului, iar participanţii la întâlnirea organizată trebuie să fie autorizaţi pentru a avea acces la informaţii clasificate.    

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Precizăm că este fără precedent şi inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constituţionale ale Consiliului ca Raportul MCV să poată fi consultat de către membri în regimul unui document clasificat şi într-o perioadă atât de scurtă, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către membrii care nu au acces la informaţii clasificate", arată CSM.

Reprezentanţii CSM susţin că clasificarea Raportului MCV în regimul unui document secret, deşi acesta poate avea cel mult caracterul unui document nepublic, conduce către presupunerea rezonabilă că acest demers nu a fost efectuat cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de Legea nr. 182/2002 privind documentele clasificate.

De asemenea, ei spun că acordarea unui termen de câteva ore pentru desemnarea unui reprezentant al Consiliului în vederea participării la dezbaterea Raportului MCV, cunoscute fiind prevederile legale ce stabilesc modul de întrunire al membrilor Consiliului şi cvorumul necesar desfăşurării lucrărilor, reprezintă în fapt o modalitate de lucru prin care se urmăreşte excluderea Consiliului din procedura formulării observaţiilor cu privire la concluziile raportului şi naşte o legitimă îngrijorarea cu privire la modalitatea de abordare, analiză şi gestionarea a celorlalte aspecte esenţiale pentru funcţionarea justiţiei utilizată de Ministerul Justiţiei.

"Reamintim pe această cale opiniei publice că întotdeauna Consiliul Superior al Magistraturii şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, sens în care a dat de fiecare dată dovadă de implicare prin contribuţii periodice la raportările naţionale privind progresele efectuate şi a participat la toate reuniunile organizate fie cu ocazia Misiunilor de evaluare ale CE, fie în cadrul Comisiei MCV sau la orice alte discuţii pe aceste teme de interes major", mai scrie în comunicat.

Ca urmare, CSM solicită, în mod public, transmiterea prin intermediul Ministerului Justiţiei, în calitate de punct de contact în cadrul MCV, a solicitării de prelungire a termenului acordat la o săptămână şi declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informaţie al tuturor membrilor Consiliului, în vederea formulării observaţiilor solicitate în acord cu principiile statuate prin Decizia de Instituire a MCV pentru România şi Bulgaria emisă în anul 2006.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.