Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, că afirmaţiile fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir afectează independenţa şi credibilitatea sistemului judiciar în ansamblu, au declarat surse din cadrul CSM.
Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 11 voturi "pentru" şi 8 "împotrivă".
Astfel, CSM şi-a însuşit raportul Inspecţiei Judiciare, care a făcut verificări la sesizarea procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi în legătură cu declaraţiile făcute de Daniel Dragomir potrivit cărora ofiţerii SRI scriau rechizitoriile asumate de Direcţie. Inspecţia a constatat că aceste declaraţii sunt de natură a aduce atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei cu consecinţa subminarii autorităţii acestea, inclusiv al sistemului judiciar în ansamblul său.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit DNA, sesizarea către Inspecţia Judiciară a avut în vedere faptul că afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare, sunt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel Bucureşti, au potenţial de a submina autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor.
Daniel Dragomir a declarat, la un post de televiziune, că rechizitoriile prezentate de procurorii DNA în instanţă erau scrise de ofiţerii SRI. "Ofiţerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau şi le trimiteau în instanţă, în speranţa că onor câmpul tactic se va ocupa în continuare pentru a asigura culoarele necesare pentru asigurarea condamnării", a susţinut Daniel Dragomir.
Fostul angajat SRI a mai spus că Serviciul se ocupa şi de completele de judecată. "Se trimiteau bileţele, prin mesageri anume desemnaţi către judecători anume desemnaţi. Erau relaţii personale între judecători şi ofiţeri care erau implicaţi în câmpul tactic, relaţii dezvoltate în timp, spre exemplu generalul Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziţii. Al doilea caz, pe bază de şantaj, cum ar fi fost arhiva SIPA şi în al treilea rând al ofiţerilor acoperiţi în Justiţie. Când vorbim de ofiţeri acoperiţi între procurori şi judecători se încalcă grav Constituţia", a mai susţinut Dragomir.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.