Trei înalţi funcţionari, un deputat, un om de afaceri şi un notar sunt persoanajele-cheie, cercetate sub control judiciar, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

GHEORGHE NASTASIA - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării în mandatul Elenei Udrea, este trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Gala Bute.

Acuzat de luare de mită, acesta a povestit, pe 16 octombrie 2015, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă că i-a dus o geantă şefei sale, geantă în care se aflau 900.000 de euro, bani colectaţi de la două firme care aveau contracte publice cu ministerul. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În ultima declaraţie de avere, din noiembrie 2013, Nastasia avea trei terenuri în Buşteni, două case în aceeaşi localitate şi un salariu de 33.000 de lei pentru funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. 

Joi, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA sub acuzaţia de luare de mită.

VICTOR TARHON - 58 de ani, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, este acuzat de luare de mită.

Conform paginii oficiale a PMP, în prezent este preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Tulcea. Deţine funcţia de consilier judeţean.

Potrivit declaraţiei de avere din 2016 are trei terenuri în Tulcea şi Călăraşi şi bijuterii în valoare de 12.000 de lei.

Familia Tarhon are mai multe surse de venit. Astfel, din calitatea de director la Allianz Ţiriac Asigurări a încasat anul trecut 98.000 de lei. Soţia lui Tarhon a încasat 64.000 de lei de la Camera de Comerţ şi Industrie Tulcea, fiind director şi alţi 30.000 de lei de la Fundaţia Şcoală Română de Afaceri a Camerei de Comerţ şi Industrie Tulcea. 

Dintr-o o altă sursă, Asociaţia pentru Cooperare şi Promovare Proiecte Bucureşti, Tarhon a încasat în 2015, 109.499 de lei şi 9.000 de euro de la o firmă din Spania pentru activitatea de "consilier orientare în carieră”.

De asemenea, de la Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Tulcea, Tarhon a primit anul trecut 8.000 de lei. 

IOAN SILVIU WAGNER - 60 de ani, este acuzat de infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul. Fost lider sindical şi şef al dispozitivului de pază, a ajuns director la Oil Terminal Constanţa. 

În declaraţia de avere din 2009, pe când era director general al societăţii cu capital de stat din Constanţa, a declarat o colecţie de tablouri în valoare de 65.000 de euro, având un salariu de 55.000 de lei pe an. 

În februarie 2015, Oil Terminal a recunoscut că a sponsorizat organizarea Galei Bute, din iulie 2011, cu 35.000 de lei, la solicitarea Federaţiei Române de Box (FRB).

GIOVANNI MARIO FRANCESCO - fostul iubit al Ioanei Băsescu, este acuzat de procurorii DNA de evaziune fiscală şi spălare de bani. Despre afacerile acestuia, presa a relatat că au fost falimentare, în ciuda traiului opulent pe care-l afişa italianul în urmă cu opt ani. Astfel, la nivelul anului 2008, datoriile acestuia se ridicau la 1,2 milioane de lei. 

Presa a relatat că în 2009, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a semnat un contract în valoare de 800.000 de lei pentru organizarea spectacolului “Romanian Music Awards” (RMA). Primăria Craiova s-a asociat cu No Limit Management SRL, firma lui Francesco Giovanni Mario şi a încasat onorariu. 

Giovanni Mario Francesco deţinea, în 2012, împreună cu compania RCS-RDS, posturile de televiziune Music Channel şi  H!T Music Channel.

ELENA UDREA, deputat. În acest dosar este pusă sub control judiciar fiind acuzată de săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani, fiind "persoana implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009”. 

Este trimisă în judecată din aprilie 2015 în dosarul Gala Bute sub acuzaţia de luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii DNA susţin că, pe când era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia au primit, cu ştiinţa ei, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister. 

Alt dosar în care este cercetată Elena Udrea priveşte obţinerea unor licenţe IT, fiind acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţia de avere. 

Un alt dosar în cercetare priveşte un împrumut preferenţial obţinut de Elena Udrea de la o banca comercială, prejudiciul fiind estimat de procurori la 2,5 milioane de euro, constând în creditul de care a beneficiat şi bunurile mobile şi imobile ce au fost scoase din sfera garanţiilor contractuale şi nu mai pot fi executate. 

Un alt dosar în care este cercetată Elena Udrea verifică semnarea unor contracte, privind energie ieftină, cu firma Energy Holding, patronată de omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Udrea este suspectată că a primit, prin Radu Budeanu, de la Buzăianu, 3.800.000 de dolari şi i-a înlesnit omului de afaceri preluarea unei creanţe de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de el o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90 la sută din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.

IOANA BĂSESCU -  fiica mai mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, are funcţia de notar public. În ultimul dosar este acuzată de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul şi de instigare la spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al Oil Terminal Constanţa să achite o factură fiscală, care ar fi reprezentat cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale.

"În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an. În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a şi intermediat încheierea tranzacţiei", arată procurorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.