Bărbatul care făcea parte din gruparea ”Scorpionii”, activă la Paris, şi care a fost prins săptămâna trecută de poliţiştii din Bacău a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău, întrucât a fost condamnat în România pentru două infracţiuni comise, anul trecut, la un club din Oneşti. Atunci, el l-a rănit pe un tânăr, în urma unei altercaţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Săptămâna trecută, un bărbat din gruparea infracţională ”Scorpionii” care acţiona în Paris a fost prins de poliţiştii din Bacău. Mihai Ungureanu, suspectat că juca alba/neagra, era căutat de autorităţile din Franţa pentru comiterea mai multor infracţiuni.
”Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, împreună cu poliţiştii din Moineşti au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, urmărit la nivel internaţional. Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa, prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operaţiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupţie activă în bandă organizată şi pasivă comisă în bandă organizată, fapte prevăzute de Codul penal francez”, a transmis, vineri seară, IPJ Bacău.
El a fost escortat şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul I.P.J Bacău, fiind făcute demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze.
Surse judiciare au precizat că bărbatul în cauză este Mihai Ungureanu, parte a grupării infracţionale ”Scorpionii”, care acţiona la Paris. El a comis infracţiuni şi în judeţul Bacău, unde este cunoscut pentru fapte de violenţă.
Membrii grupării ”Scorpionii” jucau alba/ neagra la Paris şi, potrivit autorităţilor franceze, făceau cel puţin 3.000 de euro pe zi. Gruparea instala mese de joc în cele mai aglomerate zone, pline de turişti.
În luna iunie, poliţiştii franzeci au organizat o razie, 22 de persoane fiind atunci vizate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.