DNA a dispus urmărirea penală a 15 persoane fizice şi juridice, într-un dosar care vizează fraudarea unor achiziţii publice, ducând la un prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei. Un consilier local din Bacău ar fi promovat proiecte de hotărâre pentru alocarea de bani unui cămin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

DNA anunţă, miercuri, că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 15 suspecţi, persoane fizice şi juridice, astfel:

          DIACONU EUSEBIU – IANCU, la data faptelor şi în prezent consilier din cadrul Consiliului Local Bacău,

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

          ILIE DIANA, la data faptelor şi în prezent şef Serviciu Tineret şi Informare Cetăţeni în cadrul Primăriei Municipiului Bacău,

          DIMOFTE MAGDA la data faptelor şi în prezent director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău,

          BONDALICI GABRIELA, la data faptelor şi în prezent contabil şef al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău

          GHERVASE ANDREEA MONICA, la data faptelor şi în prezent inspector de specialitate administraţie publică şi responsabil achiziţii în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău,

          TANŢOŞ IULIAN MIHAI, la data faptelor consilier administraţie publică şi responsabil achiziţii în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău,

          BOSTAN SORIN, la data faptelor şi în prezent director al Şcolii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău,

          CEAUŞU MĂRIOARA – CORNELIA la data faptelor şi în prezent administrator al Grădiniţei cu program prelungit nr. 33 din componenţa Şcolii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău,

          I.V.R., reprezentant legal al S.C. ORION MOB S.R.L., S.C.  RALDIA DISTRIB S.R.L.,

          M. M. şi M. A., reprezentanţi legali ai S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L,

          S.C. ORION MOB S.R.L., S.C. RALDIA DISTRIB S.R.L şi S.C. CASA DECOR ONLINE S.R.L.

          A. A. persoană fizică fără calitate specială,

Acestea sunt acuzate de săvârşirea, în formă simplă şi continuată, a unor infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.         

”La începutul anului 2022, suspecţii Diaconu Eusebiu – Iancu, Ilie Diana şi I. V. R., ar fi constituit o grupare infracţională, sprijinită de către suspecţii Dimofte Magda şi Bostan Sorin, ce ar fi acţionat în mod coordonat până în luna decembrie 2023, în scopul fraudării procedurilor de achiziţii publice şi obţinerea unor foloase necuvenite de către membrii grupului”, anunţă, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, suspectul Diaconu Eusebiu – Iancu, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău, la diferite intervale de timp şi în interesul grupului, ar fi promovat direct sau indirect, mai multe proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău şi Şcolii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău, instituţii publice “selectate” de membrii grupării pentru a fi implicate în activitatea infracţională.

”După alocarea fondurilor, suspecţii Dimofte Magda şi Bostan Sorin, beneficiind şi de ajutorul celorlalţi suspecţi, cu încălcarea prevederilor legale (fără o consultare efectivă a ofertelor de preţ de pe platforma SEAP şi prin acceptarea ofertelor de preţ cu o valoare mult mai mare inserate pe platformă) ar fi încheiat cu S.C. Orion Mob S.R.L., S.C.  Raldia Distrib S.R.L. şi S.C. Casa Decor Online S.R.L., controlate de oamenii de afaceri menţionaţi mai sus, mai multe contracte de achiziţii publice”, arată procurorii.

Aceştia precizează că aceste demersuri ar fi avut ca finalitate prejudicierea bugetului de stat cu suma de 1.178.611 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru societăţile respective.

”În cauză au fost dispuse mai multe măsuri asiguratorii, fiind indisponibilizate efectiv active ce aparţin suspecţilor cercetaţi până la concurenţa integrală a prejudiciului adus bugetului de stat, respectiv bunuri imobile (case şi terenuri) precum şi sumele de bani identificate şi existente în conturile bancare deschise la diferite instituţii financiare. Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, au mai precizat procurorii.

DNA a făcut, marţi, 6 percheziţii, trei fiind la sediile unor instituţii publice, într-un dosar vizând fapte de corupţie în contextul încheierii unor contracte de achiziţii publice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.