Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că, după tot ce au făcut forţele ruse în Ucraina, "poate exista o singură atitudine faţă de Rusia - cea faţă de un stat terorist", el subliniind că restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte. "Nu se poate transforma Europa într-un supermarket unde nu contează cine intră, iar principalul lucru este să plătească pentru bunuri", susţine el.
"Astăzi, pentru prima dată, Ucraina sărbătoreşte Ziua Internaţională a Tineretului, odată cu majoritatea ţărilor din lume. Această decizie a fost luată vara trecută - de a amâna sărbătoarea până în 12 august pentru a fi împreună cu Europa într-un astfel de eveniment simbolic. Şi a funcţionat. Ziua Tineretului s-a simţit organic azi. Şi mai presus de toate, împreună cu Prima Doamnă, m-a întâlnit cu tineri eroi salvatori - sunteţi grozavi. Sunt mândru de copiii şi tinerii care sunt puternici în pofida vârstei lor, care sunt responsabili în pofida vârstei. Ei strâng fonduri pentru armată, ei îi ajută pe răniţi, ei ajută oameni, ajută la salvarea vieţilor", a afirmat Zelenski în mesajul video transmis vineri noapte.
El a menţionat că la Palatul Mariinski a avut loc o ceremonie pentru a-i onora pe aceşti tineri eroi, enumerând mai mulţi copii, cu vârste între şapte şi 16 ani.
"Putem fi mândri de faptele lor într-un mod în care nu orice adult are o astfel de biografie", a subliniat el.
Zelenski a adăugat că s-a întâlnit şi cu reprezentanţii unor organizaţii ale tinerilor.
"Sunt foarte mândru că Marina Viazovska, una dintre cele mai faimoase tinere femei din Ucraina, care a primit cel mai important premiu în domeniul matematicii - celebra medalie Fields, a participat la întâlnire. Am avut o discuţie călduroasă şi productivă despre apărarea ţării, despre victorie - şi este la orizont, despre viitorul Ucrainei, despre instituţiile noastre", a arătat preşedintele ucrainean.
De asemenea, Zelenski a menţionat că a discutat cu Papa Francisc, căruia i-a mulţumit pentru sprijinul acordat ucrainenilor.
"Am discutat despre ce putem face împreună pentru a restabili pacea în statul nostru. L-am informat despre situaţia de pe linia frontului şi despre eforturile constante ale Rusiei de a creşte nivelul de teroare. El este de acord, ne sprijină", a afirmat el.
Zelenski a mai vorbit despre o decizie luată în Letonia prin care Rusia a fost recunoscută oficial ca stat sponsor al terorismului.
"Lucrăm pentru a ne asigura că întreaga lume va face la fel. Aşa este corect. Este drept. Şi se va întâmpla. După tot ceea ce ocupanţii au făcut în Ucraina, poate exista o singură atitudine faţă de Rusia - cea faţă de un stat terorist. Şi, apropo, din acest punct de vedere trebuie determinată atitudinea faţă de cetăţenii Rusiei", a subliniat Volodimir Zelenski.
El a mulţumit Cehiei şi statelor baltice şi altor ţări europene care au adus în discuţii la nivel oficial în cadrul Uniunii Europene problema vizelor pentru cetăţenii unui stat terorist.
"Desigur, cu toţii înţelegem: sunt oameni care chiar au nevoie de protecţie, care sunt persecutaţi în Rusia, care ar putea fi chiar ucişi şi de aceea ar trebui să primească ajutor de la lumea civilizată. Acestea sunt mecanisme legale binecunoscute - prin statutul de refugiat, solicitări de azil şi alte oportunităţi de a ajuta şi a sprijini. Dar sunt pentru cei care luptă, pentru cei care sunt persecutaţi. Şi asta nu ar trebui să se aplice restului cetăţenilor ruşi în Europa - turism, entertainment, afaceri. Mai întâi trebuie să existe o garanţie că criminalii ruşi şi cei care facilitează teroarea de stat nu vor folosi Schengen. Şi în al doilea rând, nu se poate să distrugi însăşi ideea Europei, valorile noastre comune europene, adică nu se poate transforma Europa într-un supermarket unde nu contează cine intră, iar principalul lucru este să plătească pentru bunuri. De aceea, restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte şi toţi apărătorii valorilor europene ar trebui să insiste asupra lor", a apunctat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a menţionat că a semnat decrete prin care a oferit noi distincţii pentru 181 de combatanţi, aastfel că numărul total al ucrainenilor care au primit astfel de distincţii depăşeşte 26.500.
"Sunt recunoscător oricui apără ţara noastră. Celor care resping atacurile foarte brutale ale ocupanţilor din Pisky, Avdiivka, în zona Bahmut, care apără regiunea Harkov şi sudul, draga noastră Ucraină. Vom face totul ca fiecare ocupant, ca şi statul terorist în general, să simtă cu adevărat ce înseamnă un răspuns puternic al ucrainenilor la teroarea lor", a încheiat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.