Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă, în contextul vizitei în Ucraina a procurorului Curţii Penale Internaţionale Karim Khan, că ”sistemul de genocid” al ruşilor va fi demontat, ”de la trepăduşi la artizani”, iar cei responsabili vor fi aduşi în faţa justiţiei. Totodată, el arată că, pe front, situaţia cea mai dificilă este la Bahmut. !Ne pregătim pentru reîntoarcerea luptătorilor noştri la acţiuni pentru eliberarea pământului nostru. Ne gândim doar la acest scop al nostru şi în fiecare zi ne apropiem de atingerea lui. Ucraina va fi liberă. Toată Ucraina”, susţine el.
Zelenski a afirmat, în mesajul transmis marţi seară, că procurorul Curţii Penale Internaţionale Karim Khan face o vizită în Ucraina, fiind vorba despre ”o instituţie şi o persoană care, fără îndoială, vor juca un rol istoric în a-i aduce pe criminalii ruşi în faţa justiţiei”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Politica de genocid a Rusiei împotriva poporului nostru va avea cu siguranţă consecinţe legale inevitabile pentru toţi cei care au conceput, aprobat şi implementat o astfel de politică. Şi vreau să subliniez: nu este vorba doar de executanţi, ci şi despre conducerea la nivel înalt, politică şi militară, a statului terorist. Astăzi am discutat aceste lucruri cu Karim Khan în timpul unei întâlniri la Kiev”, a explicat el.
Preşedintele Ucrainei a spus că nu este o sarcină uşoară. ”Dar a răspunde crimelor ruşilor, în pofida acestei agresiuni, în termenii statului de drept şi chiar cu puterea unei curţi internaţionale va servi ca una dintre garanţiile viitoarei securităţi pe termen lung atât a ucrainenilor, cât şi a altor naţiuni. Ne vom asigura de asta”, a subliniat el.
Zelenski a menţionat că se apropie deschiderea biroului din Ucraina al Curţii Penale Internaţionale, fiind acordată o atenţie specială infracţiunilor precum deportarea oamenilor şi a copiilor ucraineni.
”Vom demonta acest întreg sistem de genocid rusesc, de la trepăduşi la artizani, şi îi vom aduce în faţa unor verdicte legale”, a punctat el.
Volodimir Zelenski a adăugat că a avut o nouă şedinţă a Statului Major, în format extins, arătând că situaţia cea mai dificlă este tot la Bahmut, unde se duc lupte pentru apărarea oraşului. El a menţionat că, de la şedinţa de joi a Statului Major şi până la cea de marţi, generalul Sirski a raportat că aproximativ 800 de inamici au fost ucişi doar acolo.
”Rusia nu se uită deloc la numărul oamenilor, îi trimite să ia cu asalt constant poziţiile noastre. Intensitatea luptelor creşte”, a spus el, mulţumindu-le luptătorilor ucraineni.
El a menţionat că s-a discutat şi despre situaţia din alte regiuni din Donbas, dar şi din zonele de responsabilitatea ale grupurilor Tavria şi Odesa.
”Astăzi au fost peste 30 de bombardamente ale ruşilor în regiunea Herson. Bombardau pur si simplu străzi, pur şi simplu oameni. Condoleanţele mele pentru toţi cei care i-au pierdut pe cei dragi. Azi am pierdut deja patru oameni. Vom face totul pentru a-i opri pe terorişti”, a afirmat preşedintele ucrainean.
El a adăugat că în zona de nord şi de-a lungul graniţei forţele ucrainene controlează situaţia.
”Ne pregătim pentru reîntoarcerea luptătorilor noştri la acţiuni pentru eliberarea pământului nostru. Ne gândim doar la acest scop al nostru şi în fiecare zi ne apropiem de atingerea lui. Ucraina va fi liberă. Toată Ucraina”, a subliniat Zelenski.
Totodată, el a menţionat că s-a întâlnit cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), spunând că scopul este ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei şi să folosească experienţa OCDE pentru a moderniza ţara.
”Azi am discutat, în special, despre un sistem de taxe corect pentru ucraineni – transparent, simplu şi unul care să ofere un echilibru între a stimula afacerile şi creşterea economică şi a asigura justiţia socială. De asemenea, am invitat OCDE să se alăture muncii pentru a direcţiona bunurile ruseşti pentru a compensa pagubele provocate de agresiunea rusească. Dacă crede cineva că este o misiune nerealistă, azi, 28 februarie, avem dovezi foarte concrete că pentru Ucraina nu există misiuni nerealiste. În urmă cu un an, în a cincea zi a invaziei pe scară largă, Ucraina a solicitat să se alăture Uniunii Europene. Acesta a fost primul pas în a obţine candidatura. Am muncit enorm şi extraordinar de repede şi am obţinut statutul de candidat pentru Ucraina. În acest an, ar trebui să ajungem la o decizie privind negocierile pentru statutul de membru pentru Ucraina”, a detaliat Zelenski.
El a menţionat că marţi nu au fost pene de curent în Ucraina, dar că ”ameninţarea rămâne”.
De asemenea, Zelenski i-a felicitat şi le-a mulţumit militarilor din Forţele Aeriene cu ocazia Zilei Serviciului de Navigaţie Aeriană din cadrul Forţelor Armate ale Ucrainei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.