Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat miercuri seara Consiliului de Securitate al ONU căruia i-a cerut să adopte o rezoluţie de condamnare a „terorii energetice” folosite de Rusia, pe care a echivalat-o cu folosirea unei arme de distrugere în masă, arătând că cele mai recente lovituri ale Moscovei asupra infrastructurii critice a afectat, în prag de iarnă, nu numai Ucraina, ci şi Moldova vecină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Atunci când temperatura de afară este sub zero grade, iar zeci de milioane de oameni rămân fără electricitate, căldură şi apă ca urmare a rachetelor ruseşti care lovesc instalaţii energetice, aceasta este o crimă evidentă împotriva umanităţii”, a declarat Volodimir Zelenski, care s-a adresat Consiliului de Securitate prin videoconferinţă în ziua în care Ucraina a fost lovită de un nou val de atacuri ruseşti cu rachete care au făcut victime în rândul civililor şi au lăsat milioane de oameni fără electricitate şi căldură.

„Teroarea rusă a dus la o pană de curent - şi nu numai în Ucraina. S-a stins lumina şi în Moldova vecină. toată lumea ar trebui să înţeleagă ce vrea să obţină Rusia prin astfel de lovituri.Teroarea energetică este un analog al utilizării armelor de distrugere în masă”, le-a spus Volodimir Zelenski ambasadorilor din Consiliul de Securitate al ONU, care s-au reunit de urgenţă la cererea Ucrainei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Lumea nu ar trebui să fie ţinută ostatică de un terorist internaţional. Rusia face totul pentru ca generatorul electric să devină un instrument mai puternic şi mai necesar decât Carta ONU. Trebuie şi putem să redăm un sens real tuturor lucrurilor - şi mai ales Cartei ONU”, a arătat Volodimir Zelenski.

„Ne aşteptăm la o reacţie puternică din partea lumii la teroarea rusă de astăzi. Ne aşteptăm la reacţia partenerilor. Ne aşteptăm la reacţia prietenilor - nu doar a observatorilor. Ne aşteptăm la reacţia tuturor celor care recunosc cu adevărat Carta ONU”, a mai spus liderul ucrainean.

Rusia a declanşat miercuri un atac masiv cu rachete pe tot teritorul Ucrainei, care a ucis 10 persoane, a forţat închiderea centralelor nucleare şi a întrerupt alimentarea cu apă şi electricitate în bună parte din ţară, dar şi în Republica Moldova vecină.

„Astăzi este doar o zi în care primit 70 de rachete. Aceasta este formula rusească de teroare. Toate acestea sunt îndreptate împotriva infrastructurii noastre energetice... Spitalele, şcolile, transportul, cartierele rezidenţiale, toate au avut de suferit”, a declarat Zelenski.

ZELENSKI VREA CA RUSIEI SĂ I SE IA DREPTUL DE VETO LA ONU

Este însă puţin probabil ca în Consiliul de Securitate - unde Rusia este membru permanent, cu drept de veto - să se ia vreo măsură ca răspuns la acest apel, iar Zelenski a părut să fie conştient de acest lucru şi a cerut o reformă ONU prin care Rusiei să i se ia acest drept.

„Trebuie restabilită dreptatea în cadrul structurilor ONU. Statul terorist nu ar trebui să participe la niciun fel de vot cu privire la problemele legate de agresiunea sa, de teroarea sa. Este un impas atunci când cel care a provocat războiul, cel care este responsabil pentru teroare, blochează orice încercare a Consiliului de Securitate al ONU de a-şi îndeplini mandatul. Este un nonsens faptul că dreptul de veto este rezervat celui care duce un război criminal. Este necesar să scoatem lumea din acest impas”, a spus Zelenski.

„Doamnelor şi domnilor, printre voi se află reprezentanţi ai unui stat care nu oferă nimic lumii în afară de teroare, destabilizare şi dezinformare. Orice formulă rusească nu prevede nimic altceva. (...) Ce vă poate spune acum un reprezentant al unui stat terorist? Că civilii nu au de suferit de pe urma rachetelor lor? (...) Vă îndemn să luaţi măsuri concrete pentru a proteja umanitatea şi viaţa! Rusia încearcă de mult timp să transforme Consiliul de Securitate al ONU într-o platformă pentru retorică. Dar Consiliul de Securitate a fost creat ca fiind cea mai puternică platformă din lume pentru decizii şi acţiuni. Asta este ceea ce putem demonstra. Consiliul de Securitate ar trebui să ofere o evaluare clară a acţiunilor statului terorist, în conformitate cu capitolul 7 din Carta ONU. Ucraina propune ca Consiliul de Securitate să adopte o astfel de rezoluţie care să condamne orice formă de teroare energetică. (...) Să vedem dacă cineva din lume va putea spune, alături de Rusia, că teroarea împotriva civililor este, se presupune, un lucru bun”, a subliniat Zelenski.

El şi-a reiterat cu această ocazie apelul către parteneri de a ajuta Ucraina să se apere cu arme antiaeriene mai performante. „Ne adresăm partenerilor noştri pentru sprijin în vederea protejării cerului nostru. Avem nevoie de sisteme moderne şi eficiente de apărare aeriană şi de apărare antirachetă şi le mulţumesc tuturor celor care ne ajută deja”, a spus Zelenski în alocuţiunea sa la ONU.

De asemenea, preşedintele ucrainean a invitat o misiune de experţi ONU să inspecteze instalaţiile de infrastructură critică din ţara sa care au fost sau care ar putea fi lovite de rachetele ruseşti „Este necesar să se facă o evaluare adecvată a pagubelor şi a distrugerilor. Trebuie precizat că acestea sunt lovituri împotriva infrastructurii care asigură viaţa a zeci de milioane de oameni”, a arătat Zelenski.

REACŢIA AMBASADORILOR RUSIEI ŞI SUA

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a răspuns plângându-se că este împotriva regulilor Consiliului ca Zelenski să apară prin intermediul unei înregistrări video şi a respins ceea ce el a numit „ameninţări nesăbuite şi ultimatumuri” din partea Ucrainei şi a susţinătorilor săi din Occident, relatează Reuters.

Nebenzia a declarat că pagubele produse infrastructurii ucrainene au fost cauzate de rachetele lansate de sistemele de apărare aeriană ucrainene care s-au prăbuşit în zone civile după ce au fost lansate împotriva rachetelor ruseşti şi a cerut Occidentului să nu mai furnizeze Kievului rachete de apărare aeriană.

Pe de altă parte, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin „în mod clar foloseşte iarna ca armă pentru a provoca suferinţe imense poporului ucrainean”. Liderul rus „va încerca să îngheţe ţara până la supunere”, a adăugat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.