Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat în discursul video transmis duminică seara că doi cetăţeni ucraineni au fost ucişi în Israel, în timp ce alţi cinci au fost localizaţi în sudul ţării, iar autorităţile au primit peste 100 de solicitări de ajutor. Într-o paralelă cu situaţia din propria ţară, unde Rusia a pornit un război de agresiune, el a subliniat că lumea trebuie să răspundă solidar în faţa actelor de terorism, iar săptămâna viitoare Kievul va acţiona în acest sens alături de partenerii săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ambasada Ucrainei şi poliţia israeliană au toată cooperarea necesară pentru a afla detalii despre ucrainenii care se află în zonele de luptă şi bombardament. Din nefericire, a fost confirmată moartea a doi cetăţeni ucraineni. Transmit condoleanţe familiilor şi prietenilor acestora”, a declarat Zelenski.

„Ambasada Ucrainei în Israel, toţi diplomaţii noştri care se ocupă de această regiune, împreună cu serviciul de informaţii, lucrează non-stop pentru a-i ajuta pe toţi oamenii noştri care au nevoie. Am primit deja mai mult de o sută de apeluri din partea cetăţenilor noştri. A fost stabilit locul unde se află cinci dintre oamenii noştri din sudul Israelului”, a detaliat preşedintele ucrainean.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El le-a cerut cetăţenilor ucraineni din Israel să fie atenţi şi să urmeze instrucţiunile forţelor de securitate locale.

Zelenski a spus că duminică a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care l-a informat despre situaţia actuală şi despre acţiunile forţelor de apărare şi securitate israeliene.

„Mulţi oameni au fost stupefiaţi de îndrăzneala atacului terorist. Îndrăzneala şi pregătirea minuţioasă. Dacă teroriştii îşi pot permite acest lucru înseamnă că reprezintă o ameninţare pentru mai mult de o ţară. Iar săptămâna viitoare vom lucra împreună cu partenerii noştri pentru a asigura unitatea lumii în lupta împotriva terorismului. Au fost deja planificate diverse evenimente internaţionale. Ca întotdeauna, poziţia ucraineană va fi în favoarea unităţii şi a acţiunii comune”, a arătat Zelenski.

„Este foarte important ca întreaga lume - întreaga lume, a subliniat Zelenski - să nu stea deoparte de ceea ce s-a întâmplat acum şi să răspundă cu cea mai mare integritate”, a punctat preşedintele ucrainean, într-o posibilă aluzie la China.

Israelul se aştepta la o „condamnare mai fermă” a Hamas din partea Chinei, o ţară pe care o consideră prietenă, a declarat duminică Yuval Waks, un oficial de rang înalt al ambasadei israeliene la Beijing. „Când oamenii sunt ucişi, măcelăriţi pe străzi, nu este momentul să cerem o soluţie cu două state”, a declarat Waks.

Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat duminică părţile relevante să rămână calme şi să pună capăt imediat ostilităţilor pentru a proteja civilii. "Calea fundamentală de ieşire din conflict constă în implementarea soluţiei celor două state şi în stabilirea unui stat independent al Palestinei", a transmis MAE chinez, în condiţiile în care în propriul conflict pe care îl are cu Taiwanul promovează politica „o ţară, două sisteme”.

„Teroarea a deschis prea multe fronturi împotriva umanităţii: războiul împotriva Ucrainei; războiul din Orientul Mijlociu; destabilizările teribile din Africa; încercările constante de a provoca o criză pe piaţa mondială a alimentelor. A fi puternic în astfel de circumstanţe înseamnă a ţine piept terorii”, a declarat Zelenski aducând discursul înspre un paralelism cu situaţia din propria ţară. „Nu este suficient să fii o ţară mare. Nu este suficient să fii o ţară bogată. Nu este suficient să ai ambiţii. A fi puternic înseamnă a contribui la protejarea oamenilor şi a vieţilor de toate formele de teroare. Şi asta este exact ceea ce facem noi. Pentru a ajuta”, a explicat Zelenski. El a invocat în repetate rânduri, pledând pentru ajutor occidental, argumentul că Ucraina ţine piept unei Rusii expansioniste, care nu se va opri doar la ţara sa, ci va urmări cucerirea şi altor teritorii.

În încheierea alocuţiunii sale nocturne, Zelenski a spus că vrea să mulţumească unor oameni care salvează vieţi, „care fac totul pentru a face ca teroarea să dispară”, şi a menţionat câteva nume de angajaţi ai serviciilor de intervenţii în situaţii de urgenţă care s-au remarcat în zonele fierbinţi ale frontului, la Zaporojie, Herson şi Harkov.

„De asemenea, le mulţumesc brigăzilor care au avut succes în ofensiva noastră”, a adăugat preşedintele continuând cu nominalizarea unor brigăzi.

„Glorie tuturor celor care luptă şi muncesc pentru ţara noastră! Glorie poporului nostru puternic, poporul Ucrainei! Şi mulţumim tuturor celor care ajută la învingerea terorii!”, a încheiat Zelenski.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.