Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat înfiinţarea unei comisii speciale pentru controlul utilizării armelor furnizate Ucrainei.
”Este foarte important că Rada Supremă a Ucrainei a implementat iniţiativa şefului biroului preşedintelui, Andriy Yermak, de a înfiinţa o comisie specială pentru controlul utilizării armelor furnizate de partenerii noştri. Comisia a inclus reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor şi grupurilor parlamentare”, a anunţat preşedintele Ucrainei.
El a precizat că o astfel de măsură este necesară inclusiv pentur a pune capăt manipulărilor din partea propagandiştilor ruşi.
„Partenerii noştri sunt pe deplin informaţi despre modul în care folosim armele furnizate. Dar pentru a pune capăt oricăror manipulări ale propagandiştilor ruşi şi ale celor care îi ajută în Ucraina sau în altă parte, un astfel de instrument suplimentar de control parlamentar va intra în vigoare”, a subliniat Zelenski, conform The Guardian.
Crearea comisiei vine după ce unii oficiali şi parlamentari ai SUA şi ai Uniunii Europene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea Ucrainei de a urmări armele trimise la Kiev pentru a se apăra împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, indică Politico. De asemenea, sursa citată invocă informaţii ale Financial Times conform cărora unele ţări NATO sunt îngrijorate de posibilitatea introducerii ilegale a armelor în UE de către dealerii de pe piaţa neagră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.