Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a condamnat marţi intenţia britanicilor de a trimite în Ucraina muniţie care conţine uraniu sărăcit, acuzând că acesta este "scenariul iugoslav", relatează TASS.
"Aceste obuze nu numai că ucid, dar contaminează mediul şi provoacă cancer la oamenii care trăiesc în regiune. Este naiv să credem că doar cei împotriva cărora vor fi folosite toate aceste muniţii vor deveni victime. În Iugoslavia, soldaţii NATO, în special italienii, au fost primii care au avut de suferit. Apoi au încercat mult timp să obţină despăgubiri de la NATO pentru sănătatea pierdută. Dar cererile lor au fost respinse”, a scris Maria Zaharova pe contul de Telegram.
"Când se va trezi Ucraina? Nu mă refer la dependenţii de la Bankova (sediul Preşedinţiei ucrainene - n.r.). Mă refer la cei care mai sunt capabili să gândească. Binefăcătorii lor îi otrăvesc", a adăugat Zaharova, potrivit agenţiei TASS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zaharova a comentat astfel un răspuns la o interpelare care s-a dat, luni, în Camera Lorzilor din Marea Britanie. Lordul Hylton a întrebat Ministerul Apărării "dacă vreuna dintre muniţiile care sunt furnizate în prezent Ucrainei conţine uraniu sărăcit".
În replică, baroneasa Annabel Goldie, care este ministru secretar de stat în Ministerul Apărării, a declarat: "Pe lângă acordarea unei escadrile de tancuri de luptă principale Challenger 2 Ucrainei, vom furniza muniţie, inclusiv cartuşe perforante care conţin uraniu sărăcit. Astfel de muniţii sunt foarte eficiente în distrugerea tancurilor şi vehiculelor blindate moderne".
Presa oficială rusă insistă asupra acestui subiect. Agenţia TASS publică marţi şi mărturia unui "expert sârb", avocatul Srdjan Aleksic, care s-ar pregăti să depună peste 2.500 de plângeri împotriva NATO pentru ceea ce el susţine că ar fi efectele bombardamentelor NATO cu uraniu sărăcit din timpul intervenţiei din Kosovo din 1999. Acesta avertizează că utilizarea obuzelor cu uraniu sărăcit în Ucraina se va încheia cu "izbucnirea unor focare de cancer în întreaga Europă".
Avocatul sârb Srdjan Aleksic, scrie TASS, apără interesele victimelor uraniului sărăcit în procesele împotriva NATO. "Folosirea obuzelor cu uraniu sărăcit produce praf de uraniu, care va fi răspândit în toată Europa şi va duce la apariţia unor focare de cancer. Consecinţele uraniului sărăcit sunt catastrofale pentru omenire; este o crimă împotriva întregii populaţii a Pământului. Bombele cu uraniu sărăcit vor avea un efect de durată - dacă astfel de bombe vor fi aruncate pe teritoriul Ucrainei, vor avea un efect de durată timp de 4-5 miliarde de ani, aceasta fiind perioada de descompunere a uraniului. Aceasta înseamnă că uraniul sărăcit care va fi folosit în Ucraina va rămâne acolo pentru totdeauna, pentru urmaşii şi copiii noştri", a declarat Aleksic pentru TASS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.