Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat marţi ”încălzirea” relaţiilor Iranului cu Arabia Saudită, facilitată de către Beijing, într-o discuţie la telefon cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, potrivit presei de stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Roadul şi Teheranul au anunţat la începutul lui martie restabilitrea relaţiilor diplomatice, după o întrerupere de şapte ani, în urma unor negocieri în China.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acordul între cele două puteri rivale, considerat drept o victorie diplomatică a Beijingului în Orientul Mijlociu, prevede o redeschidere reciprocă a ambasadelor în decurs de două luni.

Reluarea dialogului între Iran şi Arabia Saudită în China a condus la un ”rezultat major”, i-a spus marţi Xi Jinping lui Mohammed bin Salman, supranumit MBS, potrivit televiziunii publice chineze CCTV.

”Impulsul destinderii între ţările din regiune s-a intensificat recent”, a adăugat el.

”Acest lucru demonstrează deplin faptul că soluţionarea conflictelor şi diferendelor prin dialog este (...) conformă intereselor tuturor ţărilor”, i-a spus el lui MBS, conducătorul de facto al Arabiei Saudite.

Şefii diplomaţiilor saudite şi iraniene au anunţat luni că preconizează să se întâlnească până la sfârşitul Ramadanului, care se încheie în a treia săptămână a lui aprilie.

”China este dispusă să continue să susţină procesul de continuare a dialogului” între cele două ţări, a propus Xi Jinping.

Mohammed bin Salman a exprimat, la rândul său, ”recunoştinţa regatului faţă de iniţiativa chineză vizând susţinerea eforturilor de dezvoltare a relaţiilor de vecinătate” cu Iranul, potrivit agenţiei oficiale saudite de presă SPA.

Această ”încălzire” diplomatică a celor două puteri rivale ar putea să aibă consecinţe mai largi în Orientul Mijlociu, unde Iranul şi Arabia Saudită susţin politic şi militar diverse părţi în Liban, Siria, Irak şi Yemen.

Arabia Saudită anunţa săptămâna trecută negocieri cu Siria în vederea unei reluări a serviciilor consulare - la peste zece ani de la ruperea relaţiilor.

În 2012, la începutul Războiului Civil sirian, regatul saudit şi-a întrerupt legăturile cu Siria şi i-a susţinut pe rebelii sirieni.

Iranul continuă să susţină menţinerea la putere a lui Bashar al-Assad la Damasc.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.