Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că principalul obiectiv stabilit pentru ziua de duminică este să se asigure că va ajunge la destinaţie convoiul umanitar care călătoreşte spre Mariupol, oraşul asediat de mai bine de o săptămână de forţele ruse, conform CNN. De asemenea, liderul ucrainean şi-a reiterat recunoştinţa pentru poporul ucrainean, care a dat constant dovadă de patriotism, curaj şi hotărâre. Zelenski a mai subliniat că aproximativ 125.000 de persoane au fost evacuate prin coridoare umanitare.
UPDATE - ”Aproximativ 125.000 de persoane au fost evacuate prin coridoare umanitare din zonele de conflict din Ucraina”, a subliniat Zelenski în înregistrarea video postată pe contul său de Instagram.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Convoiul nostru umanitar este la două ore distanţă de Mariupol, la doar 80 de kilometri distanţă”, a precizat Zelenski într-un scurt mesaj postat pe Instagram.
”Facem tot posibilul pentru a depăşi rezistenţa ocupanţilor, care îi blochează până şi pe preoţii Bisericii Ortodoxe, care escortează convoiul cu alimente, apă, medicamente”, a subliniat el.
După 18 zile de conflict, ”Rusia a pierdut mii de vehicule militare, 74 de avioane şi 86 de elicoptere”, susţine Zelenski.
”Ucraina a livrat 100 de tone, nevoile de bază pentru cetăţenii săi”, a mai spus liderul ucrainean.
Preşedintele Ucrainei a postat în cursul zilei de duminică o înregistrare video pe pagina sa oficială de Facebook, ilustrând sute de ucraineni care au ieşit în stradă să protesteze faţă de invazia rusă.
”Sunt recunoscător fiecăruia în parte. Tuturor celor care nu renunţă. Celor care merg la proteste. Celor care demonstrează ocupanţilor că Ucraina este pământul nostru. Herson, Melitopol, Berdeansk şi toate celelalte oraşe. Ucraina va învinge!”, este mesajul transmis de Zelenski.
Convoiul a pornit sâmbătă din oraşul Zaporojie. Mariupol este sub asediul forţelor ruse de mai bine de o săptămână. O mare parte din oraş nu are electricitate şi apă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.