Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, într-un discurs susţinut duminică, de Ziua mondială a alimentaţiei, că Ucraina a exportat aproape 8 milioane de tone de alimente cu mai mult de 300 de nave, cantitate din care peste jumătate a ajuns în Africa şi în Asia. “Aceasta este misiunea globală a ţării noastre: şi datorită livrărilor Ucrainei, regiuni întregi din lume îşi menţin securitatea socială şi politică”, a subliniat el.
“În 16 octombrie este sărbătorită Ziua mondială a alimentaţiei. (...) Timp de decenii, lumea a depus eforturi pentru a rezolva problema foametei. Şi este puţin probabil că oricare dintre fondatorii ONU s-ar fi gândit atunci când s-a luaat decizia de se marca ziua că în secolul XXI noi toţi în lume vom fi forţaaţi din nou să luptăm cu ameninţarea foametei, mai mult, o foamete artificială!
O foamete de care este responsbilă doar o ţară din lume – Rusia – şi războiul său terorist împotriva lumii libere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Când Rusia ne-a blocat porturile ucrainene şi a perturbat lanţurile de aprovizionare, a făcut ca lumea să revină într-o situaţie ca şi cum zeci de ani de muncă pentru securitate alimentară internaţională nu au existat”, a afirmat preşedintele Ucrainei.
“Din fericire, porturile ucrainene au început din nou să lucreze la exporturile de produse din agricultură. Din iulie, am furnizat exact cantitatea de alimente care reface stabilitatea pieţei mondiale.
Şi deşi capacităţile noastre de export sunt încă departe de a fi totale, am reuşit să exportăm aproape 8 milioane de tone de alimente pe calea mării – asta înseamnă peste 300 de nave. 60 la sută din acest volum a ajuns în Africa şi Asia. Aceasta este misiunea globală a ţării noastre: şi datorită livrărilor Ucrainei, regiuni întregi din lume îşi menţin securitatea socială şi politică”, a adăugat el.
Zelenski a vorbit şi despre limitarea furnizării de energie electrică pentru stabilizarea sistemului, ca urmare atacurilor ruşilor în unele zone ale ţării. El a subliniat că întreruperile de curent pentru stabilizarea sistemului pot fi evitate dacă ucrainenii vor economisi energia electrică în orele de vârf. “De exemplu, sâmbătă locuitorii din regiunea Cernihiv şi-au redus cu 20 la sută consumul de energie electrică. Vă sunt foarte recunoscător. Şi în general, în medie în întreaga ţară – cu 10 la sută. Kiev şi regiunea – doar 7 la sută. Vă rog să faceţi mai mult dacă se poate. Trebuie să reducem consumul de electricitate în intervalul orar 17.00 - 23.00. Este un pas prin care, alături de ceilalţi paşi, vom asigura eşecul planurilor teroriste ale Rusiei”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.