Ungaria a anulat o întâlnire prevăzută pentru luni la Budapesta între ministrul de externe al Germaniei şi omologul său maghiar, a anunţat vineri un oficial al Ministerului german de Externe, care s-a declarat "uluit" şi a spus în acelaşi timp că este nevoie de o discuţie "serioasă şi onestă" după ce premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întâlnirea de la Moscova a fost prima a unui lider UE cu Putin la Moscova din aprilie 2022, când, la două luni după ce Moscova îşi lansase invazia la scară largă în Ucraina, cancelarul austriac Karl Nehammer era oaspetele Kremlinului. Discuţiile de vineri ale lui Viktor Orban de la Moscova i-au înfuriat pe unii lideri ai Uniunii Europene care au avertizat că premierul maghiar nu vorbeşte în numele UE, chiar dacă Ungaria deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Berlinul a declarat că întâlnirea anulată de Budapesta între cei doi şefi ai diplomaţiilor va fi reprogramată, în timp ce Ungaria a venit sâmbătă cu propriile expliocaţii: vizita ministrului de externe din Germania a fost anulată din motive tehnice, nu politice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Din cauza unei schimbări neprevăzute în calendarul ministrului, Ministerul de Externe a solicitat ca vizita să aibă loc la o dată ulterioară, sperăm în viitorul apropiat", a anunţat MAE ungar. "Motivul este pur tehnic şi nu politic", a precizat diplomaţia de la Budapesta.

Însă, potrivit POLITICO, neobişnuita anulare de ultim moment - echivalentă cu un scandal diplomatic - vine după ce cancelarul german Olaf Scholz şi alţi lideri UE au criticat vehement deplasarea premierului ungar Viktor Orbán la Moscova, unde acesta s-a întâlnit vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin. Ministrul german de externe Annalena Baerbock avea de gând să ridice problema întâlnirii lui Orbán cu Putin în timpul vizitei sale de luni la Budapesta, potrivit publicaţiei de la Bruxelles.

Baerbock, care urma să vină la Budapesta pentru prima dată de la preluarea mandatului în fruntea diplomaţiei germane, în decembrie 2021, are un istoric de critici deosebit de vocale la adresa Ungariei, dar şi a altor ţări precum China. De asemenea, Scholz l-a ţinut la distanţă pe Orbán luna trecută, refuzându-i pentru a doua oară consecutiv liderului maghiar primirea cu onoruri militare şi participarea la o conferinţă de presă la cancelaria din Berlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.