Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat în discursul de victorie de după alegerile parlamentare de duminică, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre adversarii săi, alături de “birocraţi de la Bruxelles” şi de media internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şii instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban, potrivit cnn.com.

Viktor Orban este cunoscut ca fiind un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

În discursul susţinut cpe scena amenajată în faţa complexului de evenimente “Bálna”, Orbana spus, conform MTI: "Am înregistrat o victorie uriaşă, atât de mare încât se vede chiar şi de pe Lună, iar de la Bruxelles cu siguranţă”.

“Arătăm bine de tot, arătăm din ce în ce mai bine, poate că nu am arătat niciodată atât de bine ca în seara aceasta”, a spus premierul, al cărui discurs a fost întrerupt de mai multe ori de scandările simpatizanţilor: “Viktor-Viktor” şi “Ria-ria Hungária”.

În faţa complexului de evenimente “Bálna”, care a fost iluminat în culorile naţionale ale Ungariei, Viktor Orbán le-a mulţumit tuturor pentru efortul depus în vederea obţinerii victoriei. "A fost distractiv, a fost o treabă grea, a fost plăcută lupta alături de voi", a adăugat Orbán, mulţumind totodată şi pentru urările de bine, salutările, bătăile prieteneşti pe spate, încurajările, orele de lucru depuse şi rugăciunile rostite pentru echipa sa.

A salutat separat “maghiarii de peste graniţele Ungariei” care acordă atenţie partidelor de guvernare.

"Vă mulţumim pentru ajutor, căci astfel am dobândit şi noi şansa de a vă putea ajuta", a adăugat politicianul. Maghiarilor din Ucraina Transcarpatică Viktor Orbán le-a transmis să reziste, să nu se teamă, patria-mamă se află alături de ei.

Premierul a mulţumit electoratului ungar, căruia i-a transmis că vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a demonstra că au meritat încrederea care le-a fost acordată la acest scrutin.

“Ştim că modestia este cea mai importantă şi că este nevoie de o modestie proporţională cu măreţia unei victorii. Să recunoaştem: în seara asta avem pentru ce să fim modeşti”, a subliniat Viktor Orbán.

Premierul ungar a mulţumit celor 100 000 de voluntari ai partidelor de guvernare. Despre aceştia, politicianul a spus: nu sunt roboţi, nu sunt mercenari, ci voluntari care îşi iubesc patria, motiv pentru care au fost dispuşi să îşi asume riscul şi să muncească din greu.

"Aceasta nu este o seară în care “să facem pe deştepţii”, ci “o seară a fericirii”, a mai menţionat Orbán.

Despre victoria alianţei sale de partide a spus că împotriva lor au fost puse în mişcare şi nişte centre internaţionale de putere şi organizaţii uriaşe. Acestora le-a transmis că fiecare bănuţ oferit stângii din Ungaria a fost o risipă de bani.

“Stânga maghiară a fost cea mai proastă investiţie din viaţa lui nea Gyuri. Nu face decât să consume banii de doisprezece ani încoace”, a declarat preşedintele Fidesz, referindu-se la George Soros.

Potrivit premierului, Fidesz-KDNP a înregistrat, deja, toate victoriile posibile. “Am câştigat, deja, în toate felurile”, a spus Viktor Orbán. În 2010, alianţa sa a câştigat în vechiul sistem electoral cu două tururi de alegeri, în 2014 a câştigat şi împotriva partidelor de opoziţie care au pornit la alegeri separat, în 2018 a câştigat împotriva opoziţiei parţial unite, iar anul acesta, împotriva opoziţiei complet unite, a enumerat politicianul.

Degeaba se fac tactici, intrigi, şiretlicuri, până la urmă învinge inima, a adăugat el.

“Victoria de acum a Ungariei este victoria inimii”, a spus, adăugând că partidele din alianţa sa au câştigat pentru că au o pasiune comună: Ungaria.

"Nu am lăsat să se întoarcă trecutul plin de eşecuri, am apărat independenţa şi libertatea Ungariei, am apărat pacea şi securitatea Ungariei", a declarat Viktor Orbán. Premierul a adăugat că, deşi rezultatele referendumului cu privire la legea protecţiei copilului nu sunt cunoscute încă, speră că au reuşit să apere şi copiii, respectiv familiile maghiare.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat: nu au mai avut, niciodată, atât de mulţi adversari. A enumerat, printre altele, “stânga internaţională, de peste tot”, “birocraţii de la Bruxelles”, “toţi banii şi toate organizaţiile imperiului Soros”, “mass-media internaţională de tip mainstream”, “şi la final, chiar şi preşedintele Ucrainei.”

Degeaba banii mulţi şi raportul mare de forţe, dacă suntem uniţi, nu putem fi opriţi, a declarat. A amintit, apoi, că la Marşul Păcii, din 23 octombrie, “cei prezenţi au afirmat, împreună: nu există pe lume bani care să ne oprească, iar dacă se unesc, noi vom trece şi prin cel mai gros zid”.

“În lume avem nu numai adversari, ci şi prieteni. Au făcut şi ei tot posibilul pentru obţinerea victoriei”, a mai spus Viktor Orbán. Ne gândim cu drag la prietenii noştri americani, polonezi, italieni, spanioli, sârbi, slovaci şi austrieci, a afirmat. Le dedicăm şi lor această victorie, este şi victoria lor, a adăugat premierul.

Orbán a subliniat: duminică seara, că întreaga lume a putut vedea că la Budapesta a câştigat politica creştin-democrată, politica civică conservatoare şi politica patriotică.

"Mesajul nostru către Europa este următorul: acesta nu este trecutul, acesta este viitorul, acesta va fi viitorul nostru european comun, a spus prim-ministrul. Întreaga lume poate vedea că maghiarii îşi iubesc patria", a adăugat.

“Noi, câştigătorii, promitem că pentru noi Ungaria va fi întotdeauna pe primul loc”, a subliniat Viktor Orbán.

"Bunul Dumnezeu mai presus de noi toţi, Ungaria înainte de toate, trăiască Ungaria, trăiască maghiarii! – a spus premierul în încheierea discursului său.

După numărarea a 94 la sută din voturi, alianţa Fidesz-KDNP are 53 la sută, în timp ce coaliţia de opoziţie, formată din şase partide are 35 la sută.

Alegerile au fost monitorizate de peste 200 de observatori internaţionali, alături de mii de coluntari din tot spectrul politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.