Premierul ungar Viktor Orban a denunţat luni, ”valul sinucigaş” care agită Occidentul şi care ”experimentează marele program de înlocuire”, referindu-se la teoria potrivit căreia popoarele europene vor fi înlocuite cu imigranţii din afara Europei. El a amintit de ”linia roşie” privind sancţiunile impuse Rusiei, în cadrul ceremoniei de învestire în faţa Parlamentului, relatează Le Figaro.
Un ”val sinucigaş” agită ”lumea occidentală”, care ”experimentează marele program de înlocuire”, a declarat premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la teoria potrivit căreia popoarele europene vor fi înlocuite cu imigranţii din afara Europei.
Acest ”program vrea să înlocuiască copiii creştini pe cale de dispariţie cu migranţi din alte civilizaţii”, iar eu ”percep nebunia” teoriilor de gen în acelaşi mod, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Orban a câştigat detaşat alegerile legislative de la începutul lunii aprilie, depunând jurământul pentru al patrulea mandat consecutiv, după ce a fost reales cu 133 de voturi din cele 199 din Parlament.
Viktor Orban a prezentat Ungaria drept un ”paradis al bunului-simţ” unde a avea ”binecuvântarea lui Dumnezeu rămâne importantă”. El a mai calificat Ungaria drept ”ultimul bastion alături de Polonia al Occidentului creştin conservator”, în timp ce ”UE a renunţat” la aceste valori.
Două partide de opoziţie au părăsit hemiciclul, numind noul Guvern ”ilegitim”, după 12 ani de construire a unui stat ”iliberal”, după cum a afirmat Viktor Orban. De asemenea, organizaţiile internaţionale au condamnat, la rândul lor, o ”derivă autoritară”.
Pe măsură ce în cadrul Uniunii Europene nemulţumirea faţă de refuzul Budapestei de a aproba embargoul asupra petrolului rusesc creşte, Viktor Orban, care s-a apropiat în ultimii ani de preşedintele rus Vladimir Putin, a reamintit că ”ameninţarea securităţii energetice” rămâne ”o linie roşie” (n.r. limită) care nu trebuie depăşită.
Ungaria respinge cel de-al şaselea pachet de sancţiuni din cauza lipsei garanţiilor privind menţinerea aprovizionării sale cu energie. Budapesta a estimat, luni, costul sistării achiziţiilor de petrol rusesc între 15 şi 18 miliarde de euro.
În pofida acestei discordii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a ”felicitat” pe Twitter pe Orban pentru ”realegerea sa”, spunând că ”aşteaptă cu nerăbdare să abordeze cu succes în mod colectiv provocările fără precedent” pe care le-a întâlnit Uniunea Europeană.
Orban a mai apreciat că apartenenţa Ungariei la NATO este ”o chestiune existenţială”, regretând escaladarea actuală a Ucrainei.
”Ruşii au lansat o aşa-zisă operaţiune militară, iar Statele Unite au decis să finanţeze Ucraina cu echipamente şi aparatură militare nelimitate, ceea ce a dus la cea mai gravă combinaţie posibilă”, a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.