Vestul Americii de Nord înregistrează temperaturi fără precedent - 41,6°C la Seattle, 46,1°C la Portland, două oraşe din nord-vestul Statelor Unite în care sunt de obicei 19°C în această perioadă a anului, iar Canada, unde cea mai mare temperatură, de 45°C, a fost înregistrată în timpul unei canicule în 1937, înregistrează 47,9°C la Lytton, un orăşel situat la nord-est de Vancouver, relatează AFP.
Şcoli şi centre de vaccinare împotriva covid-19 au fost închise, probe de selecţie olimpică au fost amânate, iar locuitori s-au refugiat în centre de ”răcorire” în vestul Canadei şi în Statele Unite, din cauza unei ”cupole de căldură” de o intensitate extrem de rară.
Atât la Portland, în Oregon, cât şi la Seattle, în statul Washington, două oraşe din nord-vestul Statelor Unite cunoscute printr-o climă rece şi umedă, temperatura a atins cel mai mare nivel înregistrat de când există arhive, în 1940.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe aeroportul din Portland s-au înregistrat luni 46,1°C, după un record de 44,4°C duminică.
Însă vestul Canadei deţine recordul. Stocul de climatizatorare şi ventilatoare s-a terminat, iar unele oraşe au deschis centre de răcorire.
”Suntem a doua cea mai rece ţară din lume şi cea mai înzăpezită”, aşadar, puţin obişnuită cu această ”căldură deşertică, foarte uscată”, declară climatologul-şef la Environnement Canada, David Phillips.
Americanii suferă, la rândul lor, din cauza unor temperaturi suficante în state din nord-vest.
”Acest nivel de căldură este extrem de periculos”, avertiza luni NWS
Piaţa Ballard Farmers Market de la Seattle a fost închisă din cauza căldurii, a anunţat directorul acesteia Doug Farr. ”De cele mai multe ori se închide din cauza ninsorii”, spune el.
Amazon a anunţat luni că deschide o parte a sediului din Seattle publicului, transformându-l într-un punct de răcorire cu o capacitate de 1.000 de locuri.
Numeroase clădiri nu au sisteme de climatizare, în acest oraş cu o climă temperată. Temperatura medie în iunie, la Seattle, este de 19°C.
”La 21°C este o zi bună, toată lumea iese în tricou şi pantaloni scurţi, dar asta devine absurd”, declară un locuitor din Seattle, care spune că are ”impresia că este în deşert”.
La Portland, numeroşi locuitori s-au refugiat la răcoare în locuri climatizate improvizate de către autorităţile locale.
Căldura extremă şi o secetă intensă în Vestul american a favorizat mai multe incendii în weekend.
Incendiul ”Lava Fire” de la frontiera dintre Oregon şi California a ars aproximativ 600 de hectare luni, a determinat autorităţile să-i evacueze pe unii locuitori şi să închidă un drum naţional.
Acest val de căldură se explică printr-un fenomen denumit ”cupolă de căldură” - o presiune mare care menţine aerul cald ”prizonier” în regiune.
Acest lucru alimentează temeri ”grave” cu privire la sănătate, avertizează canadianul David Phillips, cu atât mai mult cu cât durează de mai multe zile.
Intensitatea acestei ”cupole de căldură” este ”atât de rară statistic vorbind, încât am putea să ne aşteptăm la ea o dată la câteva mii de ani, în medie”, scriu specialişti meteorologi în The Washington Post (WP).
”Însă modificările climatice cauzate de către oameni au făcut acest tip de eveniment excepţional mai probabil”, apreciază ei.
Nick Bond, un climatolog de la Universitatea din Washington, apreciază că modificările climatice sunt un factor, însă ”secundar”.
”Elementul principal este acest model meteorologic foarte neobişnuit” al cuplolei de căldură, subliniază el.
”Acestea fiind spuse, modificările climatice sunt reale, iar temperatura a crescut aici”, ceea ce ”a făcut acest episod de caniculă şi mai grav”, apreciază el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.