Cei trei astronauţi ai celei mai lungi misiuni chineze cu echipaj au andocat cu succes pe Staţia Spaţială Chineză, sâmbătă, a anunţat agenţia de stat Chian Nouă, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vehiculul Shenzhou-13, care a transportat astronauţii, a andocat la portul radial al staţiei spaţiale, potrivit Agenţiei spaţiale chineze pentru zboruri cu echipaj uman (CMSA).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceasta a calificat decolarea un succes şi a asigurat că echipajul se află "în stare bună de sănătate". 

Noul echipaj este format din Zhai Zhigang (55 de ani), primul chinez care a efectuat o ieşire în afara vehiculului, în 2008, şi  Ye Guangfu (41 de ani), care este la primul zbor. Ei vor face echipă cu Wang Yaping, în vârstă de 41 de ani, care participă la o nouă misiune cu echipaj, la opt ani de la prima călătorie din 2013.

Această misiune este a cincea din cele 11 necesare în total pentru construirea Staţiei Spaţiale Chineze, care trebuie încheiată la sfârşitul lui 2022. 

Denumită Tiangong ("Palatul celest"), staţia spaţială va avea o mărime asemănătoare cu cea a fostei staţii sovietice MIR (1986-2001), iar durata sa de funcţionare va fi de cel puţin zece ani. China a declarat că este deschisă colaborării internaţionale la staţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.